PayPoint România şi Cetelem IFN au semnat un parteneriat pentru servicii de colectare plăţi rate credit. Astfel, ca urmare a acestui acord de colaborare, clienţii Cetelem IFN au acum posibilitatea să îşi plătească în numerar ratele aferente creditelor contractate, în peste 7.300 de magazine partenere PayPoint din întreaga ţară.
"Suntem bucuroşi să anunţăm un nou partener important, Cetelem. Prin acest acord de colaborare, punem la dispoziţia clienţilor Cetelem un sistem de plată comod, sigur şi de încredere, beneficii extrem de importante mai ales în domeniul plăţilor efectuate pentru servicii financiare. Suntem convinşi că avantajele sistemului PayPoint vor fi extrem de apreciate şi de clienţii Cetelem, pe care îi aşteptăm în magazinele partenere PayPoint pentru efectuarea unei game extinse de plăţi", a declarat Mugur Dogariu, Managing Director PayPoint România.
"Cetelem IFN, lider pe piaţa creditelor de consum în România, este prezentă în peste 280 de localităţi din întreaga ţară, prin reţele naţionale sau parteneri locali şi cuprinde peste 3.000 de puncte de vânzare. Noul parteneriat cu PayPoint completează lista soluţiilor de încasare a ratelor printr-un sistem rapid şi simplu, şi răspunde obiectivului nostru de creştere permanentă a gradului de satisfacţie a clienţilor din portofoliu", a spus Olivier Floris, director general Cetelem.
PayPoint România şi Cetelem IFN au semnat un parteneriat pentru servicii de colectare plăţi rate credit. Astfel, ca urmare a acestui acord de colaborare, clienţii Cetelem IFN au acum posibilitatea să îşi plătească în numerar ratele aferente creditelor contractate, în peste 7.300 de magazine partenere PayPoint din întreaga ţară.
"Suntem bucuroşi să anunţăm un nou partener important, Cetelem. Prin acest acord de colaborare, punem la dispoziţia clienţilor Cetelem un sistem de plată comod, sigur şi de încredere,