Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Distrugerea armelor chimice siriene, misiune imposibilă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 12 septembrie 2013 ·

Experţii în controlul armamentelor avertizează că va fi foarte difi cil ca propunerea Rusiei privind distrugerea arsenalului sirian să fi e pusă în practică în contextul războiului civil din ţară. Sursa: REUTERS

Specialiştii ONU care vor merge în misiune în Siria va trebui să găsească şi să securizeze, în mijlocul schimbului de focuri, un arsenal foarte bine ascuns de mult timp, într-o ţară care a rămas în afara acordurilor internaţionale de control al armamentului. Misiunea va fi extrem de costisitoare şi va dura foarte mult timp, în special dacă va urmări şi distrugerea fizică a armelor chimice - potrivit estimărilor este vorba despre mii de focoase nucleare şi rachete şi sute de tone de gaze toxice, în întreaga ţară.

"Este o idee minunată, dar să nu fim naivi", spune un cercetător belgian în domeniul controlului armelor, Jean Pascal Zanders, citat de Washington Post. "Dacă depăşeşti problemele legale şi logistice, securizarea rezervelor ar putea fi un scop relativ uşor de atins. Dar dacă adaugi şi distrugerea muniţiei, trebuie să ne acceptăm ideea că este vorba despre ani de zile", afirmă el.

Siria este al treilea deţinător de arme chimice din lume, după SUA şi Rusia, care se află, oficial, în plin proces de distrugere a acestora. Până acum, guvernul sirian nu recunoştea programul privind armele chimice. Marţi, însă, ministrul sirian de Externe, Walid al-Moualem, a declarat că ţara sa este pregătită să semneze un tratat internaţional privind utilizarea armelor chimice, să permită inspecţia observatorilor externi la depozite şi să distrugă acele arme.

Mai multe misiuni interna ţionale anterioare au eşuat, pentru că guvernul Assad a refuzat accesul în locurile "secrete" şi pentru că violenţele pun în pericol viaţa experţilor.

Olivier Lepick, specialist în domeniu, a declarat pentru Le Figaro că va fi nevoie de cel puţin 12 ani pentru aplic

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 10 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°