Am citit oarecum indignat un editorial cinic al lui Dan Tăpălagă pe Hotnews și mă folosesc de acest mediu pentru a încerca oareșce clarificări și dubitative la verdictele domniei sale, care îmi par pripite. Precizez că sunt un cititor al opiniilor domniei sale pe care, de cele mai multe ori, le apreciez. Voi încerca să mă exprim în calitate de cetățean cu vederi liberale, om de dreapta, care a mers aproape zilnic, observator și, uneori, participant la protestele deschise (!) de planul de exploatare cu cianuri a aurului de la Roșia Montană.
Intro:
Nu corporatia face legislatia. Cu acest slogan si cu steagul tricolor tot mai des arborat la Protest, Romania tocmai isi proclama independenta de marile corporatii fasciste. Aceste tumori ale capitalismului, pe langa ca ne fura resursele stramosesti, mai si corup, exploateaza pana la epuizare mana de lucru ieftina romaneasca si, in general, pustiesc locul lasand in urma lor munti de gunoaie. Alternativa la exploatarea aurului sau gazelor de sist, solutia la raul facut de occident si democratie o reprezinta binecunoscutele povesti de succes romanesti: baltirea in paradisul nostru verde, contemplarea mioritica, serviciile unui stat foarte competent la pachet cu ai sai clienti cinstiti din politica sau niste baietii destepti locali.
Ați înțeles greșit, iar sarcasmul e gratuit. Ori sunteți rău-voitor, ori nu vedeți pădurea de copaci. Sloganurile gen ”nu ne vindem țara” și grupusculele anti-capitaliste sau ultra-naționaliste sunt minoritare la protest – exotice, da, gălăgioase, da, dar majoritatea e alta. Aveți în stradă, în fiecare seară, o generație care abia îți descoperă calitatea cetățenească – că sunt boemi altermondialiști care blamează capitalismul de pe un iPhone, angajați de 25-35 de ani pe la la multinaționale care pun pe profilul de Facebook, la ”Political views”, descrieri precum ”nu mă interesea