Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paula Todoran ţinteşte primele medalii din acest an

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Absentă la ediţia de anul trecut a Campionatului Naţional de semimaraton, din cauza unei accidentări, Paula Todoran va lua startul în cursa din acest an, programată duminică, la Oradea. Sportiva legitimată la Clubul Sportiv Municipal Zalău îşi doreşte să obţină două medalii la ediţia din acest, una la individual, iar cealaltă cu echipa. “Chiar dacă m-am confruntat şi în acest an cu probleme de sănătate, voi încerca să-mi fac datoria faţă de club şi să obţin medalie atât la semimaraton, cât şi la Campionatul Naţional de maraton (6 octombrie, n.r.). Obiectivul propus la cursa de semimaraton este câştigarea unei medalii atât la individual, cât şi cu echipa. Chiar dacă nu am reuşit să ating vârful de formă la competiţiile desfăşurate în prima parte a anului, din cauza accidentării, mă bucur că sunt într-o urcare de formă, ceea de sper să se vadă după cursele de semimaraton şi maraton”, ne-a declarat atleta zălăuană.

Prima participare pentru Paula Todoran la un Campionat Naţional de semimaraton a fost în 2001, când era ultimul an de juniorat. “Din 2001 am luat startul aproape în fiecare la acest concurs. O dată am devenit vicecampioană, chiar la ediţia organizată la Zalău, în rest, am câştigat numai titlul naţional”, rememorează Paula Todoran.

Ediţia din 2012 a fost singura la care sportiva pregătită de Mirel Seişanu nu a luat startul. “Anul trecut eram accidentată, am avut o fasceită plantară, şi din această cauză am decis să nu iau startul la semimaraton. Acest concurs era programat, la fel ca în acest an, la un interval scurt de timp faţă de maraton şi mi-a fost frică să nu reapară durerile la picior. Riscam să nu mai particip la cursa de maraton”, explică Paula absenţa de anul trecut.

Campionatul Naţional de la Oradea va fi al treilea concurs din acest an pentru atleta zălăuană. Paula Todoran a luat prima dată startul la semimaratonul de la Lisab

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°