Da, îmi este dor de gustul merelor din copilãrie… Atunci, mãrul era mãr, para era parã si “crastavetele” era castravete. Culegeai mãrul si te uitai cu grijã, “…o avea ori ba, vierme?”.
Acum, poti sa mãnânci linistit. Pomii fructiferi, pentru o productie “îndestulãtoare” sunt otrãviti cu pesticide care protejazã fructul, îi dau si îi mentin aspectul frumos, însã otrãvesc pe cei care pun gura pe el.
Am ajuns sã mîncãm mere din Olanda, prune din Grecia, pere din productia “ 88’- Cipru “. Toate “tratate” cu otrava. Pentru noi, cei multi. Cum se explica faptul cã un mãr cumpãrat dintr-un market, pus pe noptierã îsi mentine culoarea/gustul/aspectul sãptãmîni la rînd, în conditiile în care mãrul din “poala bunicii” dupã cîteva ceasuri petrecute la temperature ridicate dã semne cã s-ar strica?
Pesticidele cu care sunt tratate pot duce la intoxicarea ficatului, rinichilor si a sistemului
nervos central. Adicã, dau de lucru groparilor… Mîncãm otravã si mai si plãtim pentru ea. Asta în conditiile în care tãranul nostru nu are unde sã îsi vîndã traista de fructe aduse din ograda lui. Marile lanturi de magazine nici nu vor sã audã de produse autohtone.
Nu, sunt mai bune cele aduse din import. Se moare mai bine, te îmbolnãvesti mai repede, chiar consumate ocazional. În pietele din România, tarabele sînt controlate de samsari, care confisca la preturi de nimic bruma de produse aduse de la tarã si le revînd la preturi de 3-4 ori mai mari. Toate se petrec sub ochii îngãduitori ai autoritatiilor care tolereazã o astfel de stare de ani de zile. Nimeni nu face nimic pentru producãtorul autohton. Descurajat acesta îsi lasã livada în paraginã, nu îsi mai lucreazã pãmîntul si ne lasã în “plata otrãvurilor cu iz de Occident”. Exercitiul de “îndobitocire” a neamului continuã. Un fruct sau o legumã cu un aspect perfect denotã cã a fost tratat cu pesticide. Mai a
