Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Judeţean a stabilit furnizorii din programul Lapte-Corn

Publicat in Bihoreanul, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Printr-un comunicat dat publicităţii în cursul zilei de miercuri, Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că a încheiat negocieri directe pentru achiziţia produselor lactate şi de panificaţie pentru derularea programului "lapte-corn" în prima lună a noului an şcolar, până la organizarea unei licitaţii.

Potrivit documentului, pentru furnizarea de produse lactate şi derivate au fost desemnate prin negociere directă, până la organizarea unei licitaţii, trei firme: SC Zarand Lactate SRL, SC Simultan SRL şi SC Derpan SRL, care vor asigura aceste produse la un preţ de 0,6 lei/porţie/zi.

Tot prin negociere directă au fost desemnate să furnizeze produse de panificaţie, şi tot până la organizarea unei licitaţii, firmele SC Media Pop Art SRL, SC Sal Pan SRL, SC Derpan SRL, SC Fantti Huizen SRL şi SC Dorbob SRL, toate urmând să practice acelaşi preţ, de 0,32 lei/porţie/zi.

Fiecare firmă, atât în cazul furnizorilor de lactate, cât şi de produse de panificaţie, va asigura distribuirea în câte o zonă a judeţului.

Singurul produs despre care nu se ştie cine îl va distribui din prima zi a noului an şcolar este mărul, deoarece - potrivit informaţiilor prezentate de CJ - programul de distribuire a fructelor în şcoli pentru anul de învăţământ 1013-2014 este încă în dezbatere publică la Ministerul Agriculturii.

La fel ca în fiecare an, în prima lună de şcoală, distribuirea produselor de panificaţie, lactatelor şi merelor se face în baza unor negocieri directe, pentru că licitaţiile sunt organizate abia în cursul lunii septembrie, iar rezultatul lor este adeseori contestat, astfel că în lipsa negocierilor directe ar lipsi furnizorii acestor produse.

Printr-un comunicat dat publicităţii în cursul zilei de miercuri, Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că a încheiat negocieri directe pentru achiziţia produselor lactate şi de panificaţie pentru derularea programu

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 23 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 28 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 23 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 45 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Închiderea podului Giurgiu-Ruse, amânată până în aprilie

Wall-Street.ro acum o ora
Închiderea totală a circulaţiei pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, anunţată pentru zilele de 6 şi 27 martie a fost amânată pentru luna aprilie. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează că reprezentanţii autorită

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°