Mă întreb dacă e ceva mai frumos pe lumea asta decât să fii politician în România. Deşi venirea la putere a trădătorului Băsescu a însemnat şi zdruncinarea temeinică a perfectei imunităţi a potentaţilor în faţa legii, sunt încă resurse pentru evitarea obrăzniciei procurorilor. Şi dacă asta nu se mai poate în interiorul încăperilor politice dâmboviţene, scăparea vine prin evadarea legală spre sânul maicii Europe. Aşa cum se prefigurează în cazul Ovidiu Silaghi, căruia i se pregăteşte un mandat de parlamentar european, să i se dea cu sâc lui Băsescu şi Gestapoului său camuflat în DNA.

Locul eliberat de Ramona Mănescu urmează a fi ocupat de respectivul urmărit penal, poate acolo să mai respire şi omul puţin, după atâta hăituială şi dat cu subsemnatul. Dacă a fost de apreciat sacrificiul doamnei, acela de a trece de la o retribuţie europeană de 6.000 de euro la una de ministru român de doar 1.000, e şi mai consistent martiriul candidatului pentru care, ca în cazul oricărui om politic serios al nostru, a se da jos din pat pentru suma oferită de Strasbourg e o chestie de râs în hohote cu tăvăleală. Numai că, în războiul cu hidra băsistă, nicio nevoire nu e prea mică, adversarul fiind unul redutabil şi insistent.

Gestul de a trimite PE propunerea vizând un mandat de europarlamentar imediat după aprobarea urmăririi penale împotriva pretendentului ne individualizează din nou în Europa, ca pe o voce distinctă ce suntem noi. În ce priveşte opinia publică românească, nimeni nu are a-şi face vreo problemă, chiar şi în situaţia alegerilor la urnă obţinerea legitimaţiei PE fiind doar o formalitate; românii votând, în majoritatea lor, pe principiul taberelor opuse şi durându-i în mititelul electoral de votul uninominal. Problema vine tot din partea vestică, existând posibilitatea ca nominalizarea să fie negată de membrii comisiei juridice de acolo. Situaţie în care