TIMIŞOARA. Senatorul PP-DD Ion Iovescu le-a pus gând rău televiziunilor care îşi sperie pur şi simplu telespectatorii mărind volumul când intră în pauza publicitară. Iovescu a precizat că a făcut o sesizare în acest sens la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), de la care aşteaptă să ia măsuri.
Este o discrepanţă mare între volumul emisiunii şi cel de la publicitate. Ai copil mic, se sperie. Am făcut plângere la CNA. Un mic prag au dreptul să depăşească (n.r. – între volumul de la emisiuni şi reclame), eu vreau aceeaşi tonalitate. Am făcut reclamaţie pe general, nu am nominalizat nicio televiziune, a precizat senatorul PP-DD de Timiş, Ioan Iovescu.
Acesta a mai precizat că îşi asumă acest lucru şi dacă pe Dan Diaconescu, care vrea să reia emisia OTV din 16 septembrie, o să îl afecteze doleanţa sa.