Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înălțarea Sfintei Cruci, hramul de toamnă al mănăstirii Dervent

Publicat in Gazeta de Navodari, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 9.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent. După Sfânta Liturghie va avea loc procesiunea spre Izvorul Tămăduitor, unde va fi oficiată slujba de sfințire a apei. Înălțarea Sfintei Cruci este zi de post deoarece ne amintește de patimile și moartea Mântuitorului. Crucile de la mănăstirea Dervent Dintre cele patru Sfinte Cruci care au existat la Dervent – una mare şi trei mai mici – după cum spune tradiţia „crescute din pământ”, în prezent se mai află două: cea mare, care are puteri tămăduitoare, este adăpostită în paraclisul din stânga bisericii, iar crucea mică se află în afara bisericii, în stânga altarului. Celelalte două cruci mici au fost scoase din pământ, în timpul stăpânirii otomane. Sfintele Cruci de la Dervent, în jurul cărora de două mii de ani se revarsă mila şi minunile lui Dumnezeu, sunt din piatră masivă şi au mărimi diferite. Cea din afara bisericii are braţele rupte, în jurul ei există obiceiul de a se aşeza pungi cu grăunţe pentru animale. (sursa: www.dervent.ro) Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinată Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos și evocă două evenimente deosebite din istoria ei. Primul este legat de aflarea lemnului Sfintei Cruci, în secolul al IV-lea, de către Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare și înălțarea sa solemnă, în fața poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la data de 14 septembrie 335. Cel de-al doilea este legat de readucerea lemnului Sfintei Cruci de la poporul persan, în anul 629, și depunerea în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Tot sâmbătă, la ora 18.00, Ierarhul Tomisului va sfinți trei troițe în localitatea Nuntași (com. Istria), iar duminică, 15 septembrie, începând cu ora 7.45 va sfinți biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izv

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 57 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 45 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 38 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 38 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 49 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°