Premierul Victor Ponta l-a premiat miercuri pe Iulian Enache, cel care a descoperit tezaurul de monede de argint din comuna Goleşti, cu suma de 45.000 de lei.
Iulian Enache, cel care a descoperit tezaurul de monede de argint din comuna vâlceană Goleşti, a fost felicitat de premierul Victor Ponta în cadrul unei ceremonii la Palatul Victoria, fiindu-i acordată şi o recompensă materială de 45.000 de lei.
“Din fondul special aflat la dispoziţia primului-ministru, am dorit să ofer şi o recompensă materială de 45.000 de lei. Vreau să precizez că nu e vorba de acea prevedere legală care îi va da dreptul domnului Enache, după ce se face evaluarea întregului tezaur, la primirea unei sume procentuale din valoarea totală. Lucrul acesta se va desfăşura conform procedurilor legale. (…) Sper că va folosi aceşti bani ca să descopere alte lucruri importante”, a afirmat primul-ministru.
Victor Ponta i-a mulţumit lui Iulian Enache, în numele Guvernului, pentru faptul că a făcut “un gest de normalitate” şi a apreciat că “normalitatea şi bunul simţ” există în proporţie importantă în România şi trebuie apreciate şi promovate cât mai des.
“Lucrurile normale încep să ni se pară uimitoare şi trebuie totuşi să le remarcăm. Am vrut, în special, să mulţumesc unei persoane de care am auzit în urmă cu câteva zile, domnul Enache, care a reuşit prin forţe proprii să facă o descoperire importantă. Dar dincolo de asta, a reuşit să se comporte normal, să se comporte conform legii şi bunului simţ. A anunţat autorităţile statului. În felul acesta, în patrimoniul naţional va intra – înţeleg – cea mai mare descoperire de monede din perioada otomană”, a spus premierul.
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, l-a informat săptămâna trecută pe Victor Ponta că un locuitor al comunei vâlcene Goleşti a descoperit un tezaur constând în peste 50 de kilograme de monede otomane de argint. Iulian