Elevii au reclamat atât condiţiile proaste din sălile de curs, cât şi calitatea îndoielnică a dascălilor, dar şi faptul că sunt storşi de bani dacă doresc transferul la altă şcoală
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au luat act de reclamaţiile făcute de cursanţii Postlicealei FEG, însă ca în multe cazuri când la mijloc este vorba de un contract semnat de ambele părţi, cei nemulţumiţi sunt trimişi să-şi caute dreptatea în instanţă. Oficialii din învăţământul constănţean prezintă, din punctul lor de vedere, care este situaţia de la Postliceala FEG din Constanţa şi îi lasă pe cursanţi să se descurce singuri. Condiţiile proaste din sălile de curs, dar şi calitatea îndoielnică a cadrelor didactice s-au numărat printre problemele care au ajuns şi în atenţia şefilor de la I.S.J. Constanţa, care au preferat să adopte „poziţia struţului“.
„Un grup de 14 elevi din anii I şi II ai Şcolii Postliceale FEG Constanţa – unitate particulară autorizată, nemulţumiţi de temperaturile scăzute din sălile de clasă din iarna anului trecut, precum şi de fluctuaţia cadrelor didactice, care nu le permitea acumularea optimă a cunoştinţelor, au decis să se retragă sau să se transfere la o altă unitate de învăţământ cu aceleaşi calificări, dar care oferă condiţii mai bune şi este şi acreditată. În acest context, conducerea unităţii nu le-a eliberat actele de studii de care aveau nevoie deoarece, conform contractului, trebuia achitată o sumă“, ne-a precizat inspectorul de specialitate pentru învăţământul profesional şi tehnic, Gabriela Carmen Neagu.
Aceasta mai explică şi de ce I.S.J. nu se poate implica mai mult ca să pună capăt acestui scandal şi îi trimite în sala de judecată pe nemulţumiţi. „Elevii, care nu au fost suficient de vigilenţi la semnarea contractului, au condamnat această practică şi au reclamat-o inspectoratului. De aceasta dată, chiar dacă a fost o