Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciurel: „Instanţele din Gorj sunt pro-Condescu”

Publicat in Exclusiv Gorj, joi 12 septembrie 2013 ·

Federaţia Naţională Mine Energie a anunţat că va face o plângere penală împotriva conducerii Complexului Energetic Oltenia, pe motiv că nu respectă o hotărâre judecătorească privind reţinerea cotizaţiilor pe ştatul de plată. Acuzaţia de abuz în serviciu a mai fost vehiculată în presă de acum câteva zile, însă, până la urmă, sindicatele au materializat-o într-o plângere la Parchet. Mai mult, spun că vor să ceară daune morale de 1 milion de euro celor de la companie. În replică, managerul Ciurel le recomandă să le ceară de la salariaţii de la companie, pentru că ei sunt cei care nu mai vor să plătească bani către sindicalişti. Pe de altă parte, Ciurel spune că juriştii companiei nu vor mai participa la procesele de la instanţele din Gorj, pentru că magistraţii favorizează sindicatele lui Condescu.

Subiectul plângerii penale depusă de sindicalişti este acelaşi pe care, în ultima vreme, au tot bătut aceştia moneda, respectiv reţinerea cotizaţiilor direct pe ştatul de plată al salariaţilor. Instanţa a dat câştig de cauză la una din acţiunile pe care sindicaliştii le-au depus în instanţă, respectiv o ordonanţă preşedinţială prin care efectele hotărârii Directoratului CEO de renunţare la reţinerea cotizaţiei au fost suspendate. Sindicaliştii au cerut ca producătorul de energie să procedeze ca şi înainte şi să reţină direct pe ştat cotizaţiile, însă conducerea companiei a refuzat, justificat, de altfel, având în vedere, în primul rând, faptul că în Codul Muncii se specifică o interdicţie în a reţine orice sumă de pe ştatul de plată, exceptându-le pe cele prevăzute de lege. Mai mult, CEO a invocat şi Contractul Colectiv de Muncă la nivelul complexului, document care a fost semnat şi asumat de sindicate şi administraţie şi în care se specifică faptul că nu vor mai fi reţinute cotizaţiile, ci încasate pe bază de tabel şi cerere prin care angajaţii să solicite în mod e

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Volodimir Zelenski a anunţat eliberarea şi întoarcerea în ţară a zece civili reţinuţi de Rusia şi Belarus

News.ro acum 56 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri eliberarea şi întoarcerea în Ucraina a zece civili, inclusiv doi preoţi şi un oficial local, care au fost luaţi prizonieri în Rusia şi Belarus. Rusia şi Ucraina, care se află în război de ma

Creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, patronii spirituali ai celor aflaţi în detenţie

News.ro acum 2 ore
Creştinii îi sărbătoresc, sâmbătă, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini. "Tradiţia spune că S

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 18 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Sfinții Petru și Pavel. Ce să nu faci niciodată în această zi de mare sărbătoare. Tradiții și superstiții

Gandul acum 33 minute
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi an de an pe data de 29 iunie. Însă, durata postului sfinților Petru și Pavel este schimbătoare, în funcție de când sunt sărbătorite Sfintele Paști. În România, sfinţii sunt ocrotitorii celor din peni

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum o ora
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 12 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 8 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 12 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Slovacia apelează la sprijinul NATO: „Am rămas fără apărare antiaeriană”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele slovac Peter Pellegrini a solicitat soluţii din partea NATO, după ce țara sa a rămas fără sisteme de apărare antiaeriană, pentru că le-a cedat în favoarea Ucrainei ca aceasta să se poată apăra. În cadrul întâlnirii pentru pregătirea urm

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 10 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

25°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°