Este departe de noi, la sute de kilometri şi, probabil, foarte puţini dintre dumneavoastră, cei care veţi citi aceste rânduri, aţi trecut măcar o dată pe acolo. Eu nu am trecut şi în afară de ce am învăţat, cu mulţi ani în urmă, la lecţiile de geografie, nu ştiu mare lucru despre Roşia Montană, căci despre ea este vorba. În aceste condiţii, ar fi foarte simplu să spun: nu mă interesează. Nu mă leagă nimic de locul acela, e dreptul localnicilor să decidă, e responsabilitatea şi obligaţia primarilor acelor sate şi oraşe, a parlamentarilor şi Guvernului să ia cea mai bună decizie pentru oameni, pentru mediu, pentru bugetul ţării. De la atâţia kilometri distanţă aş avea toate motivele să ignor subiectul. Şi eu, şi tu şi toţi ceilalţi români, care atunci când vorbesc despre Roşia Montană încep cu: "este la sute de kilometri".
Şi totuşi, românii, şi nu doar cei de la sute sau mii de kilometri depărtare, ci chiar de la zeci de mii, nu sunt dispuşi să ignore subiectul Roşia Montană. Românii protestează în ţară şi în lume, chiar dacă mulţi dintre ei, ca şi mine, n-au văzut nici măcar o dată locurile acelea. Şi insist să spun asta doar pentru că e ceea ce li se reproşează cel mai vehement protestatarilor. Da, mulţi dintre cei care-au ieşit în stradă n-au văzut Roşia Montană, la fel cum n-au văzut nici contractul!
Dacă mâine s-ar organiza proteste la Brăila, eu aş participa şi aş spune categoric NU. Aş spune răspicat NU pentru că, din nou, pentru a nu ştiu câta oară, mă simt înşelată. Secretomania acestui contract şi bâlbâiala decizională, mulţimea de informaţii contradictorii, care pur şi simplu se prăvălesc peste mine fără ca cineva abilitat să le confirme sau infirme, îmi creează o stare de insecuritate şi în acelaşi timp îmi provoacă o mare greaţă faţă de toată clasa politică, aleşi sau nealeşi, cocoţaţi pe şmenuri în posturi cheie, de unde, în lo
