Guvernul a aprobat, miercuri, forma finală a scrisorii de intenţie către FMI şi a trimis-o preşedintelui Traian Băsescu pentru aprobare, astfel încât joi să fie trimisă board-ului Fondului, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Premierul Victor Ponta a confirmat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că va fi adoptată forma finală a scrisorii de intenţie pentru acordul preventiv cu FMI, urmând ca documentul să fie trimis joi board-ului Fondului, după aprobarea preşedintelui Traian Băsescu.
Şeful Executivului a precizat totodată că a solicitat Parlamentului ca marţi, 17 septembrie, la ora 17.00, să prezinte în plenul celor două Camere ale legislativului cele mai importante prevederi ale noului acord.
Surse guvernamentale declarau în cursul dimineţii agenţiei MEDIAFAX că Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri scrisoarea de intenţie pentru acordul preventiv cu FMI, urmând ca documentul să fie trimis la Washington în vederea aprobării în board-ul instituţiei. Sursele citate menţionau că, după aprobarea în Guvern, scrisoarea de intenţie va trebui aprobată, cel mai probabil joi, de către preşedintele României, Traian Băsescu, şi abia apoi va putea fi transmisă pentru aprobare board-ului Fondului Monetar Internaţional.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la finalul întrevederii cu parlamentarii UDMR, că săptămâna viitoare va prezenta în Parlament "liniile principale" ale viitorului acord cu FMI, BM şi CE, iar parlamentarii vor avea acces la scrisoarea de intenţie, însă documentul nu poate fi făcut public.
"Am pus la dispoziţie textul scrisorii, nu este public, însă şi domnului Blaga i-l voi da şi celorlalţi lideri politici, pentru ca totuşi să nu discutăm pe speculaţii din presă (...) parlamentarii vor avea acces la scrisoarea de intenţie", a spus Ponta.
Premierul a afirmat că în plenul celor două Cam