Nu ştiu cât se bucură concetăţenii noştri de etnie maghiară că Statul Român restituie bisericilor lor tradiţionale şi vechilor grofi averi de miliarde de euro, dar retrocedările au ajuns să ne doară la buzunar pe toţi la fel, români şi minoritari deopotrivă.

De parcă nu ar fi fost de ajuns că politicienii noştri şi ai lor fură cot la cot, secătuind resursele pentru dezvoltare (drumuri, şcoli, spitale etc), orice progres e şi mai greu de realizat când statul trebuie să cedeze sediile unor aşezăminte publice şi să improvizeze altele, să plătească despăgubiri când nu le poate restitui în natură ori să le folosească doar contra unor chirii serioase către vechii-noi proprietari.

Niciun alt stat fost socialist nu a practicat aberaţia "Restitutio in integrum". Serbia, Polonia, Cehia, Slovacia nici nu vor să audă de aşa ceva, iar despre Ungaria tot ce ne amintim e că şi-a însuşit inclusiv averea Fundaţiei Gojdu de la Budapesta. Doar noi suntem mai catolici decât Papa şi, cu toate că legal pot fi înapoiate numai bunurile confiscate între 6 martie 1945-22 decembrie 1989, am coborât cu retrocedările până în Evul Mediu.

O cauză e lăcomia: guvernanţii primesc comisioane în bani sau în voturi din partea UDMR sau a capilor bisericilor. O a alta este sărăcia: juriştii statului au lefuri mizere, aşa că iau exemplul politicienilor când cineva le oferă câteva mii de euro pentru a rătăci ori a greşi un act. De vină e şi ignoranţa: aceiaşi jurişti, absolvenţi a tot felul de "Sorbonici" de stat ori private, nu au învăţat nici istorie, nici drept.

Câţi ştiu că mulţi "revendicatori" au fost despăgubiţi ca optanţi după Marea Unire, fiindcă au ales să devină cetăţeni ai Ungariei, iar proprietăţile le-au fost răscumpărate de România, cu sprijin financiar inclusiv din partea Franţei şi Angliei? Probabil niciunul, de vreme ce urmaşii unor optanţi celebri precum Tisza, Ba