Suspecţi de furt din societate comercială, identificaţi de poliţiştiÎn cursul zilei de ieri, poliţiştii Secţiei 2 Rurale Cărpiniş au identificat doi tineri suspectaţi de comiterea unui furt din societate comercială./ S-a procedat la reţinerea suspecţilor pentru 24 de ore.
La data de 10 septembrie, poliţiştii Secţiei 2 Rurale Cărpiniş – Post Poliţie Săcălaz, au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns, prin forţarea unui geam, în incinta unei societăţi comerciale, din localitatea mai sus menţionată, iar din interior au sustras o sumă de bani. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii i-au depistat pe D. Daniel, de 19 ani şi B. F., de 17 ani, ambii din Săcălaz, suspectaţi de comiterea furtului. Totodată, poliţiştii au stabilit că prejudiciul creat de cei doi este estimat la 400 de lei, reuşindu-se recuperarea a 120 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. S-a procedat la reţinerea pentru 24 ore a tinerilor, aceştia fiind introduşi în Arestul I.P.J. Timiş. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. Suspecţi de furt din societate comercială, identificaţi de poliţiştiÎn cursul zilei de ieri, poliţiştii Secţiei 2 Rurale Cărpiniş au identificat doi tineri suspectaţi de comiterea unui furt din societate comercială./ S-a procedat la reţinerea suspecţilor pentru 24 de ore.
La data de 10 septembrie, poliţiştii Secţiei 2 Rurale Cărpiniş – Post Poliţie Săcălaz, au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns, prin forţarea unui geam, în incinta unei societăţi comerciale, din localitatea mai sus menţionată, iar din interior au sustras o sumă de bani. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii i-au depistat pe D. Daniel, de 19 ani şi B. F., de 17 ani, ambii din Săcălaz,