Povestea pleacă de la un deces. Apoi ne plimbăm prin oraşul de la poalele Tâmpei, apare un acident de circulaţie şi o sticlă de vodcă, ce poartă un mesaj, peste timp din fosta URSS.
Remus M: "Nu v-aş fi putut trimite această întâmplare dacă nu ar fi murit tatăl meu. Chiar după atîţia ani nu aş fi vrut să afle ce mi s-a întâmplat, chiar dacă până la urmă povestea are şi un element amuzant. Aveam 18 ani şi îmi luasem carnet de conducere. Eram foarte mândru , deşi conduceam de doi ani fără permis. De multe ori chiar cu tata, prin afara oraşului, dar de şi mai multe ori, fără ştirea lui, când era plecat în Bucureşti, conduceam nestingherit prin Braşov. Timpul a confirmat că sunt un şofer foarte bun.
Nu pot să îmi explic de ce şi cum, chiar în ziua când am primit carnetul şi, în sfârşit eram în regulă, am avut un accident. Pe la Livada Poştei, adică pe acolo unde începe drumul spre Poiana Braşov, a intrat un bou în mine, din lateral. Nu s-a întâmplat nimic deosebit. Nimeni nu a fost rănit, miliţia a constatat că amândoi eram de vină şi nu am păţit practic mare lucru. Doar că maşina tatei, un Moskvitch 412, mândria familiei, autoturism cumpărat cu sacrificii, era cam turtită la o portieră. Asta era problema mea. Să nu afle tata. Şi îmi era şi ruşine. Atunci m-am dus la un atelier de reparaţii auto, unde aveam un prieten. El mi-a spus că se rezolvă repede şi m-am relaxat. S-a apucat de lucru şi a scos partea capitonată de pe portieră. Am înlemnit amândoi. Acolo era o sticlă de vodcă goală. Am şi uitat de portiera, care oricum se repara. Ce-o fi fost cu acea sticlă?
Pe vremurile acelea în România exista Decretul 400, prin care se interzicea consumul de băuturi la locul de muncă. Probabil la ruşi şi mai ales în URSS, legile în acest sens erau şi mai drastice. Muncitorul care lucrase la maşina noastră fusese probabil surprins de un control sau de un şef şi nu
