Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Antena 3, că nu are o relaţie tensionată cu Crin Antonescu, că este de acord cu afirmaţia acestuia privind necesitatea unei dezbateri în Parlament privind Roşia Montană, dar nu înţelege de ce acesta şi-a exprimat poziţia înainte de dezbatere.
Premierul a arătat că în cazul proiectului de lege legat de Roşia Montană s-a supărat pe cei care nu au analizat datele Guvernului privind necesarul de investiţii şi despăgubirile pe care le pot cere acţionarii companiei canadiene.
"M-am supărat pe cei care, înainte de se uita pe aceste hârtii, înainte de a-i chema şi pe unii şi pe alţii, au zis: «Eu sunt contra!»", a spus Ponta.
Întrebat dacă s-a supărat şi pe Crin Antonescu, Ponta a răspuns: "Nu, nu neapărat. Primul care a fost, într-un mod oarecum extrem de demagogic, ca să spun direct, a fost Vasile Blaga. Primul care a ieşit a fost domnul Vasile Blaga, înţeleg în opoziţie. Declaraţia domnului Antonescu - eu nu am spus că trebuie să voteze proiectul. Eu am spus un singur lucru pe care l-am discutat cu domnia sa vineri: hai să facem acea comisie, hai să ducem oamenii din piaţă sau din Roşia Montană în Parlament, să-i ascultăm, să punem toate aceste date şi la final evident se ia o decizie prin vot".
Ponta a spus că este de acord cu afirmaţia lui Antonescu privind necesitatea dezbaterii proiectului în Parlament.
Premierul a mai spus că este de acord cu faptul că el, ca şef al Guvernului, aşa cum a spus Antonescu, trebuie să explice şi să dea detalii despre proiect şi despre poziţia Guvernului pe acest subiect.
Ponta a mai spus că îşi asumă că declaraţia privind faptul că el respinge, ca deputat, proiectul, deşi l-a trimis în Parlament, "poate a fost o greşeală", precizând că va da toate explicaţiile şi va oferi lămuririle necesare.
"Am discutat despre aceste proiect de multe ori cu