După ce i-a mulţumit premierului pentru idee, Gold Corporation ne-a luat tot, la Curtea Internaţională de Arbitraj. A lăsat aurul. Minerii care, în toamna lui 2013, se blocaseră în subteran, n-au mai ieşit de acolo. Au săpat galerii spre centrul pământului, unde şi-au făcut o republică autonomă şi trăiesc din turism şi floarea soarelui.

Noi, cei care am rămas la suprafaţă, suntem mulţumiţi. Ultimul institut de cercetare care polua România a apucat să optimizeze toţi maidanezii (smuls colţi, tăiat gheare, pompat gaz ilariant), astfel că, acum, în minunatul an 2015, de unde vă scriu, suntem înconjuraţi de javre îndatoritoare care se prăpădesc de râs (şi altele le iau locul), dar neînduplecate când trebuie să decidă eutanasierea unui om mai obraznic (în cazul în care nu e adoptat rapid de un câine).

Nu muncim, pentru asta suntem plătiţi. Avem chiar şi competiţii naţionale “Cine nu munceşte mai mult”. Ne-am ales preşedintele pe facebook: un ONG charismatic, care a primit cele mai numeroase like-uri.

Nimeni nu mai fură, nu neaparat fiindcă nu mai e nimic de furat, ci pentru că suntem cu toţii prea prinşi cu protestele paşnice. N-am mai avea de ce să protestăm – partidele politice au dispărut (în locul lor s-au plantat cocotieri – ultima ţeapă a primarilor care s-au retras şi prăsesc silogisme cornute), oamenii sunt amabili, twitteresc cu spor. Dar unde mai asculţi un Mozart cu lumea? Adagio şi fugă în do minor pe carosabil.

Lui Gigi i s-a aprobat transferul la Poarta Albă. Instanţele de judecată au fost înlocuite, în sfârşit, cu sondaje de opinie.

A rămas o singură televiziune, cea mai credibilă, Tatoiu TV.

Cinematografele sunt pline. Dau filme mute, din 2013, cu declaraţiile politice ale lui Viorel, Crin, Traian.

După ce i-a mulţumit premierului pentru idee, Gold Corporation ne-a luat tot, la Curtea Internaţională de Arbitr