Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta despre proiectul Roşia Montană: "Nu vreau să cădem în panta să-i dăm pe străini afară"

Publicat in Cotidianul, joi 12 septembrie 2013 ·

Victor Ponta apără în continuare proiectul de la Roşia Montană, încercând să aducă tot felul de argumente, unele incredibile. Ponta spune, cu referire la acest proiect, că nu trebuie să alungăm investitorii străini, deşi contestatarii exploatării, din stradă sau de oriunde, nu asta reclamă. "Cei din piaţă spun să ţinem şi când avem banii atunci exploatăm. Dar atunci tot cu cianură îl exploatăm, deci problema sunt străinii. Nu vreau să cadem în panta să-i dăm pe străini afară", a spus Ponta miercuri seară la Antena 3.

Ponta a afirmat miercuri seară că a ales să trimită în Parlament proiectul de lege privind Roşia Montană pentru că a considerat că va aduce beneficii importante României.

Premierul a mai susţinut că nu pot fi luate decizii în funcţie de manifestaţiile de stradă.

PRINCIPALELE DECLARAŢII

- E o decizie care influenţează viitorul nostru ca ţara, prestigiul şi capacitatea de a spune: suntem în continuare o ţară deschisă, nu ne intoarcem la anii 90.

Exista si foarte multe beneficii pentru Romania si foarte multe pericole daca nu facem acest proiect si trebuie sa voteze niste oameni in cunostina de cauza

Obligatia mea ca prim ministru e sa ma gandesc la toti cei 20 de milioane de romani, sunt responsabil si in fata celor care au protestat

Eu am fost impotriva proiectului, inainte sa cunosc aproape nimic despre proiect, pentru ca era sustinut de Basescu, si am spus ca daca il sustine Basescu e ceva de rau

Cand am vazut toate proiectele, am zis haideti sa citim tot, sa ascultam pe toata lumea. Eu m-am gandit ca o sa vina cei care manifesta impotriva la Parlament, cei care manifesta pentru, si luam decizia.

Vreau in continuare ca Romania sa aiba o sansa pentru viitor, sa aiba investitii, pentru ca altfel o sa ne blocam si ramanem o tara saraca

Cred ca am gresit ca nu am explicat de la inceput, cat

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vicepremierul Dragoş Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noştri a fost fără creşterea de TVA,însă în urma discuţiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de reducere a deficitului

Ziarul Financiar acum 16 minute
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat în emisiunea „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache” că în primă fază pachetul de măsuri fiscale nu conţinea creşterea de TVA, însă în urma discuţiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de r

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 7 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 41 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum o ora
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum o ora
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°