Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Tîlvăr: „11 septembrie 2001 va rămâne o zi neagră în istoria lumii!“

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 12 septembrie 2013 ·

Deputatul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Camerei Deputaţilor, susţine că atâta timp cât va exista democraţia şi statul de drept, 11 Septembrie 2001 va rămâne o zi neagră în istoria lumii! În acea zi, 2.977 de oameni şi-au pierdut viaţa, în urma unui atac terorist. „Rememorarea acelor triste evenimente îmi oferă prilejul de a evidenţia, odată în plus, modul admirabil în care instituţiile statului şi întreaga opinie publică din ţara noastră s-au solidarizat, încă din primele momente, cu victimele acelei tragedii odioase, neîntârziind să-şi exprime, ferm şi răspicat, oprobiul faţă de atentat şi de atentatori, condamnând fără rezerve acest act de o cruzime extremă şi pronunţându-se explicit împotriva oricărei forme de manifestare a terorismului, indiferent de locul în care acesta s-ar produce“, a afirmat deputatul vrâncean.

Angel Tîlvăr a precizat că România a demonstrat întregii comunităţi internaţionale faptul că reprezintă un stat de drept autentic, cu o societate definitiv ataşată valorilor democratice, solidară cu toate celelalte ţări care împărtăşesc acelaşi sistem valoric şi profund ostilă barbariei care, din nefericire, mai caracterizează anumite comportamente umane. Această solidaritate a poporului român cu celelalte popoare democratice, fermitatea cu care a fost condamnat sinistrul atentat de la 11 septembrie 2001 reprezintă, poate, singura zonă luminoasă din acea zi tristă şi întunecată. „Chiar dacă au trecut doisprezece ani de la atentatele care au zguduit o lume întreagă prin ferocitatea lor, omenirea nu are dreptul să uite vreodată această dramă cumplită abătută din senin asupra unor semeni profund nevinovaţi“, a adăugat parlamentarul.

Deputatul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Camerei Deputaţilo

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 2 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°