Societatea umană în ansamblul ei, este astăzi una fragmentată, plină de controverse şi amalgamuri, aproape sfâşiată de influenţele unui univers sterp şi neartistic, bântuit de curentul postmodernist, care-şi dizolvă constelaţia de stiluri şi tonuri în produse subculturale intens mediatizate, şi, care denotă, un sentiment de epuizare, de ignoranţă şi aroganţă, de goliciune, de copiere şi repetiţie, el însuşi fiind un factor de descompunere – în ciuda adepţilor săi, care încearcă să ne arate că din mii de cioburi, mai poţi face totuşi un întreg.

Postmodernismul nu este decât un concept artificial, care reduce lumea la o simplă maşinărie, eliminându-i în mare parte conţinutul său spiritual şi provocând un vid în interiorul sufletului uman. Un vid, care a fost compensat cu ajutorul noilor ideologii, prin diverse alternative spirituale sofisticate şi îndepărtate de adevărul absolut, prin consumul de droguri, prin explozii de violenţă şi vulgaritate – la care, şi arta postmodernă, contribuie prin uniformitatea tehnicilor şi jocul abstract al formelor golite de transcendenţă, la abandonarea omului într-o lume mult prea confuză şi dezorientată. Dezolantă deseori prin atitudine, prin indiferență, prin respingere…

S-a ajuns la estomparea graniţelor dintre cultură şi divertisment, punându-se semnul egal între o marcă de bere şi numele unei personalităţi culturale; paradoxal, cu toată explozia informaţională, cu toată această eră super cibernetizată, lumea postmodernă în care respirăm este tot mai săracă spiritual, însă tot mai plină de fundamentalisme de toate culorile ce au proliferat în ultima vreme, împreună cu alte noţiuni opuse globalizării ca naţiunea şi naţionalismul, apărute ca o reacţie la rupturile, la dislocările pe care aceasta le produce.

Promotorii noului cult al plăcerii, care a erodat într-o mare măsură cultura adevărată produsă d