Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană: Antonescu îşi face campanie electorală pe seama PSD, după modelul Băsescu

Publicat in Adevarul, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Senatorul PSD, Mircea Geoană, consideră că preşedintele PNL, Crin Antonescu, îşi face campanie electorală pe seama PSD şi a premierului Victor Ponta, partenerul de alianţă, după modelul preşedintelui Traian Băsescu.

„Astfel de mesaje sunt inacceptabile atâta vreme cât parlamentarii PSD vor vota asupra proiectului Roşia Montană după ce vor avea toate datele, aşa cum este normal într-o dezbatere parlamentară. Campania electorală, pe seama PSD, reprezintă un gest neaşteptat din partea domnului Antonescu care aduce foarte mult aminte de manevrele similare ale lui Traian Băsescu“, potrivit unui comunicat trimis de Mircea Geoană.

Senatorul PSD crede că proiectul Roşia Montană este un test de soliditate în USL. „O problemă aparent cronicizată a ajuns acută, stârnind pasiune, emoţie, o mobilizare fără precedent pe o temă economică şi socială. Este un adevărat test pentru soliditatea USL. Este un test pentru liderii săi. Crin Antonescu, atacându-şi partenerul şi principalul aliat în PSD, reconfirmă meteahna coaliţiilor din România. Totul e bine şi frumos, până când nu mai e cer senin“, a mai adăugat Geoană.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat miercuri, la Parlament, că nu are nicio legătură cu firma canadiană „Gabriel Resources“ şi că el nu cunoaşte fondul despăgurilor invocate de premierul Victor Ponta.

„Un parlamentar s-a decis să voteze împotriva acestui proiect. Nu am nicio legătură cu firma canadiană. Nu ştiu pe ce se bazează cifrele, nici pe ce se bazează o cerere de despăgubire. Nu pot să admit ideea că România are aşa, din senin, de plătit nişte despăgubiri. Pentru ce, ce a făcut România? Drepturile cui le-a încălcat, ce angajament şi-a încălcat? Asta mi se pare o discuţie pur şi simplu ştiinţifico-fantastică. Parlamentul României nu a încheiat niciun contract cu nimeni. Eu nu am avut niciun contact cu această firmă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, despre „coaliție”: „O fantomă a răului politic suprem”

Libertatea acum 4 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat luni după-amiază un atac dur la adresa „coaliției”, pe care o numește „o instituție bizară” și „o fantomă a răului politic suprem”.

Culisele ședinței PSD în care Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează / Cine preia șefia partidului și la ce nu s-au înțeles liderii

HotNews acum 7 ore
Liderii social-democrați s-au întâlnit, luni seară, la Vila Lac din Capitală, pentru o ședință în care Marcel Ciolacu a anunțat că își va da demisia de la șefia partidului. Funcția lui urmează să fie preluată de unul dintre prim-vicepreședinți, spun

VIDEO Primul mesaj al lui Călin Georgescu, după prezidențiale: „Îl felicit pe George Simion” / „Mă rog și pentru Nicușor Dan”

HotNews acum 13 ore
Călin Georgescu a transmis luni primul mesaj după pierderea alegerilor prezidenţiale de către George Simion, în care l-a felicitat pe liderul AUR, despre care a spus că „a luptat și mă rog să continue să o facă cu onoare, cu hotărâre și cu energie,

Trump i-a informat pe liderii europeni despre discuția cu Putin: Vom continua să sprijinim Ucraina

Mediafax acum 7 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a lăudat pe Donald Trump pentru ceea ce numește „eforturile sale neobosite” de a obține un armistițiu, potrivit Sky News. Ea a declarat că a fost informată despre apelul telefonic al președintelui SUA

Rezerva Federală a SUA va reduce personalul cu 10% în următorii ani, respectând planurile de eficientizare ale administraţiei Trump

HotNews acum 30 minute
Federală a SUA (Fed) intenţionează să reducă numărul angajaţilor cu aproximativ 10% la nivel naţional, în următorii ani, potrivit unui memo intern trimis personalului de către preşedintele Fed, Jerome Powell, şi consultat de Reuters. Potrivit docume

Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile pentru o încetare a focului, anunță Trump, după discuția „foarte bună” cu Putin

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump anunță că discuția la telefon purtată luni cu omologul rus Vladimir Putin a decurs „foarte bine”, iar Rusia și Ucraina vor începe „imediat” negocierile pentru o încetare a focului, notează The Guardian. Trump a pre

Nicușor Dan a anunțat că l-a sunat Marcel Ciolacu, dar nu i-a răspuns. „O să îl sun înapoi”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a declarat luni că a fost sunat de către Marcel Ciolacu, precizând că nu a apucat să-i răspundă, deși își dorește ca social-democraţii să facă parte dintr-un „guvern prooccidental solid”. „M-a sunat Marcel Ciolacu, n-am

Trump l-a sunat mai întâi pe Zelenski și apoi pe Putin

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump i-a sunat luni separat pe omologii săi ucrainean și rus, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin, în eforturile sale de a găsi o modalitate de rezolvare a conflictului din Ucraina, scriu EFE și Agerpres. Casa

Jador are dosar penal după ce a fost testat pozitiv la drugtest. INML a confirmat că a condus sub influența drogurilor

Libertatea acum 10 ore
Cântăreţul de manele Jador s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând sub influenţa substanţelor interzise. El a fost testat pozitiv la opiacee, în trafic, iar rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală.

Papa Leon, invitat de Donald Trump la Casa Albă. Scrisoarea primită de la JD Vance

HotNews acum 11 ore
Papa Leon al XIV-lea l-a primit în audiență luni dimineață la Vatican pe vicepreședintele american JD Vance, care i-a înmânat suveranului pontif o scrisoare din partea președintelui Donald Trump prin care acesta îl invită în vizită la Washington, a

Vremea

București
acum

mar.

9°/23°
mie.

11°/22°
joi

14°/27°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

mar.

8°/22°
mie.

9°/22°
joi

11°/25°
vin.

12°/26°
Constanta
acum

mar.

9°/22°
mie.

13°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/15°
mie.

7°/19°
joi

12°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

mar.

5°/21°
mie.

13°/19°
joi

13°/23°
vin.

13°/22°