Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CJPC Vrancea: Acţiune de control pentru verificarea respectării drepturilor consumatorilor

Publicat in Vrancea Media, miercuri 11 septembrie 2013 ·

În luna AUGUST 2013 , pe lângă controalele tematice impuse de către ANPC şi controalele efectuate în vederea cercetării petiţiilor primite de la consumatori, comisarii CJPC Vrancea au desfãşurat şi acţiuni tematice de control proprii ale Comisariatului Regional din care fac parte – Regiunea Sud-Est Galaţi. Astfel, s-au desfăşurat 2 acţiuni tematice de control, din rezultatele cărora menţionăm câteva concluzii: 1. Acţiune de control pentru verificarea respectării drepturilor consumatorilor la comercializarea produselor alimentare şi nealimentare în târguri şi oboare În cadrul tematicii de control, au fost verificaţi 20 operatori economici de pe raza judeţului , la toţi 20 constatându-se abateri de informare (netraducerea informaţiilor în limba română pentru produsele din import, lipsa unor informaţii de caracterizare a produselor care să permită consumatorilor alegerea corectă a acestora, în funcţie de necesităţile lor) , neafişarea la locul comercializării din târguri a denumirii operatorului economic şi a sediului social al acestuia sau a numelui şi prenumelui persoanei fizice comerciante, comercializarea de produse cu potenţial risc pentru consumatori (au fost găsite la comercializare jucării care sunt notificate ca periculoase prin sistemul rapid de alertă european RAPEX). Pentru abaterile constatate, 19 operatori economici au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională, valoarea amenzilor fiind de 7600 lei. S-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a 11 jucării periculoase, import China, în valoare de 42 lei. 2. Acţiune de control pentru verificarea conformităţii, modului de etichetare, prezentare , publicitate si comercializare a articolelor de menaj metalice, teflonate şi din ceramică. Au fost verificaţi 13 operatori economici , la 12 dintre aceştia au fost identificate abateri de la prevederile privind protecţia consumatorilor, de exemplu: -abateri pr

Articolul in Vrancea Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 2 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

TRAGEDIE în acestă dimineață de mare sărbătoare! Un bărbat s-a înecat la ștrand

Gazeta valceana acum o ora
Astăzi, sâmbătă, 29 iunie 2024, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-a înecat la un ștrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La fața locului s-au deplasat polițiștii d

Scandalul „Panama Papers”, la final. Toți inculpații au fost achitați

Ziare.com acum 45 minute
Cele 28 de persoane acuzate de spălare de bani și evaziune fiscală în dosarul ”Panama Papers” au scăpat de acuzații. Un tribunal a decis achitarea acestora, deoarece acuzațiile ar fi nefondate. Astfel, Judecătoarea Baloisa Marquinez a achitat 28 de

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Messi nu va juca sâmbătă pentru Argentina în meciul cu Peru

Mediafax acum 23 minute
Cel care a câştigat de opt ori Balonul de Aur s-a accidentat la coapsă în victoria Argentinei cu 1-0 în faţa Chile. Deşi nu a participat la antrenamentul de joi, rapoartele sugerează că Messi ar putea fi apt pentru meciul Argentinei din sferturile d

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

32°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°