O vedetă din Italia se află în stare gravă după ce a fost muşcată de câinele unor români. Animalul a sărit din senin la femeia de 68 de ani care trecea pe stradă.
Incidentul a avut loc după ce românii au asmuţit câinele spre doi agenţi de Poliţie chemaţi să aplaneze altercaţia dintre doi bărbaţi şi angajaţii unui local. Românii, aflaţi în stare de ebrietate, i-au dat drumul din lesă câinelui din rasa Mastiff, dar animalul s-a dus ţintă la femeia de pe stradă, potrivit România TV.
Victima este o vedetă mondenă din anii '70, Gigliola Guerinoni, care a fost eliberată de curând din închisoare. Femeia a fost condamnată, în 1987, la 27 de ani de puşcărie pentru uciderea amantului. Victima se află acum în stare gravă la spital, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa stării sale de sănătate.
În ceea ce priveşte câinele, acesta a avut parte de un final tragic. Animalul a murit sufocat după ce poliţiştii l-au legat prea strâns de un gard, până la sosirea unui medic veterinar care să-l sedeze.
Pe internet a apărut deja un clip cutremurător în care se vede suferinţa animalului. Printre spectatorii macabrei scene au fost şi cetăţeni români. Autorităţile au demarat o anchetă în acest sens.