Regionalizarea, adică împărţirea teritoriului unei ţări în regiuni de dezvoltare, a fost edictată şi aprobată de Parlamentul şi Consiliul Europei prin „Regulamentul nr. 1059“ din 26 mai 2003. Motivaţia?
„Regulamentul" - afirmă cele două înalte foruri - a pornit de la „o nevoie tot mai mare de armonizare" a statisticilor întocmite de ţările membre, „pentru a dispune de date comparabile" la nivelul întregii U.E.
Pentru acest scop, „Regulamentul" a fixat trei nivele - numite NUTS - cu praguri demografice minim şi maxim astfel:
Regulamentul nr. 1059 nu explică de ce e nevoie să compari nivelele de dezvoltare din diverse ţări, de exemplu NUTS 2 din Franţa cu acela din Germania, sau cu Polonia, România sau Bulgaria. Nu ştim la ce concluzii vor fi ajuns specialiştii din atari comparaţii.
*
În România, tema regionalizării este la ordinea zilei. Este o prioritate a guvernului USL, încredinţată spre soluţionare unei comisii speciale şi discutată la trei nivele: a) academic; b) partide politice şi administraţie locală; c) patronat, sindicate, ONG-uri.
Până la elaborarea unui proiect scris, circulă felurite idei, cunoscute prin comentarii TV şi presă.
Ce s-a spus până în prezent (fără vreo confirmare oficială)?
Numărul viitoarelor regiuni de dezvoltare: probabil 8.
Întinderea regiunilor de dezvoltare: regionalizarea efectuată în 2004 serveşte ca bază de discuţie.
Organizare: fiecare regiune va fi condusă de un „guvernator" (sau prefect de regiune?); va avea o capitală (sau 2-3 centre în loc de unul); va cuprinde mai multe judeţe, care rămân unităţile teritoriale de bază.
Competenţe: o parte din atribuţiile guvernului central vor trece la regiuni.
Scopul: Regionalizarea se efectuează pentru a aduce administraţia statului mai aproape de cetăţeni.
*
Punerea în aplicare impune cu necesitate clarificări, fără
