Indicele preţurilor de consum a consemnat, în luna august o scădere de 0,2% faţă de iulie. Produsele alimentare s-au ieftinit cu aproape 1% într-o singură lună în contextul producţiei agricole record
Românii au cumpărat în luna august alimente mai ieftine decât în iulie aceasta fiind a doua scădere consecutivă de preţuri. Preţurile produselor alimentarea au fost mai mici şi comparativ cu începutul acestui an.
De altfel, potrivit datelor Institului Naţional de Statistică, preţurile de consum( la alimente, mărfuri nealimentare şi servicii) au scăzut, per ansamblu cu 0,2% faţă de luna iulie astfel că inflaţia anuală(comparativ cu luna august 2012) s-a redus până la 3,67%. Legumele şi fructele au consemnat scăderi de preţuri de până la 10 procente pe fondul producţiei agricole foarte bune.
În iulie, preţurile de consum au scăzut cu 0,34% faţă de luna precedentă, iar rata anuală a inflaţiei (pe ultimele 12 luni) a scăzut la 4,41%, cel mai mic nivel din ultimele 12 luni.
Preţurile de consum nu mai scăzuseră din iunie 2012, când au consemnat o diminuare de 0,04% faţă de luna anterioară, iar rata anuală a inflaţiei nu a mai fost la un nivel atât de scăzut din august 2012, când s-a situat la 3,88%. În noiembrie 2012, rata anuală a inflaţiei s-a situat la un nivel apropiat, dar uşor mai ridicat, de 4,56%.