- Cultural - nr. 177 / 11 Septembrie, 2013 Era anul 1094. La papa Urban al II-lea se prezenta un om imbracat in haine de pelerin. Inalt, uscat si slabit pana la epuizare, cu privirea trista si fata osoasa, trada o suferinta ascunsa. Se recomanda: Petru din Amiens, supranumit si Pustnicul. Spunea ca vine direct din Palestina si ca are un mesaj special pentru Papa din partea Patriarhului de Ierusalim. A fost o intalnire misterioasa, care a durat mai mult timp. Rezultatul acestei intalniri a fost nasterea ideii de cruciada. Cinci ani mai tarziu, in 1099, sub conducerea lui Petru din Amiens, porneste prima cruciada pentru eliberarea Ierusalimului. Asediul reuseste si totul este trecut prin ascutisul sabiei. Turci, evrei si chiar crestini, toti erau ucisi. "Daca ati fi fost acolo - spune Florentina Cazan in cartea "Cruciadele” –, picioarele vi s-ar fi inrosit pana la solduri de sangele celor ucisi... Ce sa spunem, niciunul nu a fost crutat, toti au fost ucisi, barbati, femei si copii, intr-un spectacol care te umplea de groaza si dezgust”. Doua zile orasul a fost plin de flacari, fum, cenusa, sange si urlete de groaza. In sfarsit, a treia zi, treziti parca dintr-un cosmar, si-au adus aminte de scopul pentru care venisera: sa se inchine la mormantul Domnului Iisus. S-au spalat de sange, au lasat sabia si armura si, cu picioarele si capetele goale, asemenea celor mai pasnici penitenti, varsand lacrimi de cainta, au facut procesiunea. Tancred de Sicilia, cel care cu o zi inainte jefuise aurul din aceeasi manastire, acum se intorcea cu fata umilita, implorand mila si iertare. Dupa cum, in vremea Domnului Iisus, conducatorii religiosi ai vremii isi mascau propria ticalosie sub haina neprihanirii, la fel si astazi, "fariseii moderni” vor face acelasi lucru. Nu degeaba Mantuitorul ii numeste "morminte varuite... pline de orice necuratie”. (Mt.23:27,28) Parintele GHEORGHE SINCA