Folosind datele oficiale, reporterii "ring" au calculat cât ar costa adăpostirea şi îngrijirea celor 64.000 de maidanezi ce-şi fac veacul pe străzile Capitalei, iar sumele ce ar trebui cheltuite din banii contribuabililor sunt colosale.
Întreţinerea unui maidanez în adăposturile Municipalităţii costă, lunar, în jur de 375 de lei. Pornind de la această sumă, un simplu calcul arată că, pentru cazarea şi îngrijirea celor 64.000 de câini în adăposturi, ar trebui cheltuiţi, în fiecare lună, aproximativ 5.454.000 de euro. Concluzionând, pentru întreţinerea acestora timp de un an ar fi nevoie de peste 65 de milioane de euro. Însă la aceste cheltuieli se adaugă şi cele pentru construirea de adăposturi şi pentru cumpărarea terenurilor aferente, cele pentru salariile a sute de medici veterinari şi angajaţi care să se ocupe de îngrijirea câinilor, dar şi cele pentru facturile deloc modeste la utilităţi.
Au nevoie de 12,8 hectare de teren
Normele europene prevăd ca un câine comunitar să beneficieze de o suprafaţă de aproximativ doi metri pătraţi într-o cuşcă. Asta înseamnă că, pentru construirea unor noi adăposturi în care să fie cazaţi cei 64.000 de maidanezi, ar fi nevoie de o suprafaţă totală de aproximativ 12,8 hectare. Totuşi, în apropierea Bucureştiului, un metru pătrat de teren extravilan, în funcţie de zonă, costă între 15 şi 50 de euro, potrivit site-urilor de imobiliare. Drept urmare, doar cele 12 hectare necesare pentru constrirea adăposturilor ar necesita, de la buget, cel puţin 1,9 milioane de euro.
Peste 55 de milioane pentru adăposturi
Potrivit unor documente oficiale, construirea adăpostului de la Mihăileşti, cu o capacitate de 1.000 de locuri pentru maidanezi, costă 3.795.000 de lei, respectiv 862.500 de euro. Drept urmare, adăposturile pentru 64.000 de câini ar costa peste 55 de milio