Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultuă Arad organizează, în perioada 12-15 septembrie, cea de-a XXIV-a ediţie a Târgului Agromalim, târg internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje. Ediţia din acest an se anunţă a fi una de succes, datorită numărului mare de participanţi, în creştere cu 15 la sută faţă de anul trecut.
Peste 250 de firme din România, Ungaria, Italia, Croaţia, Germania, Spania, Polonia, Austria şi Olanda vor expune, în cele trei pavilioane ale complexului Expo Arad Internaţional şi pe spaţiile exterioare, cele mai moderne tehnologii şi utilaje agricole. În paralel, secţiunile dedicate crescătorilor de animale vor oferi ocazia vizitatorilor târgului de a admira exemplare de mare valoare, provenite din crescătorii de renume. De asemenea, va avea loc un bogat program de manifestări conexe. Vor fi organizate conferinţe, dintre care amintim „Business Mark”, organizată în parteneriat cu Cofindustria România şi „Ferma de carne”, în colaborare cu revista „Ferma”. În cadrul târgului AGROMALIM 2013 va avea loc vineri, 13 septembrie, la ora 19, pe terasa Pavilionului B al Complexului Expo Arad International o întâlnire a Presei Agricole din România. „Pentru noi, Târgul Agromalim este o adevărată provocare, fiind cel mai mare târg de profil organizat în vestul ţării. Ne bucurăm că ediţia din acest an a reuşit să atragă un număr sporit de expozanţi faţă de anii trecuţi, deşi ne aflăm într-o perioadă de reorganizare şi regândire a întregii noastre activităţi camerale”, a declarat arh. Gheorghe Seculici, preşedintele C.C.I.A. Arad.
Organizatorii au pregătit şi un program de spectacole de muzică populară, care vor fi susţinute pe perioada târgului de formaţia Rapsozii Zărandului.
Ultima zi a târgului, duminică, 15 septembrie, va marca şi premierea celor mai valoroase animale prezentate la Agromalim. „Pentru prima oară, ed