Ilia Pianzin a fost condamnat marţi. 10 septembrie, la zece ani de închisoare de către un tribunal de la Moscova pentru implicare în proiectul unui atentat împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin.
Suspectul Ilia Pianzin, un cetăţean kazah, şi-a recunoscut vinovăţia, a precizat agenţia oficială Itar-Tass. Rusia a afirmat la începutul lui 2012 că serviciile secrete ruse şi ucrianene au dejucat un atentat al islamiştilor ceceni împotriva lui Vladimir Putin, pe atunci premier, cu mai puţin de o săptămână înaintea alegerilor prezidenţiale de la 4 martie, pe care le-a câştigat. Complotul a fost descoperit în Ucraina.
În august 2012, Ilia Pianzin a fost extrădat din Ucraina şi predat autorităţilor ruse. Un al doilea suspect, Adam Osmaev, a fost de asemenea arestat. Televiziunea rusă afirma atunci că cei doi bărbaţi, arestaţi la Odesa, în sudul Ucrainei, aveau legături cu liderul rebeliunii islamiste din Caucazul rus Doku Umarov. Potrivit televiziunii ruse, cei doi suspecţi au declarat că au primit instrucţiuni să meargă iniţial la Odesa, pentru a învăţa să confecţioneze bombe, urmând ca apoi să se ducă la Moscova pentru a pregăti un atentat împotriva lui Putin.
Kievul a fost nevoit să suspende extrădarea lui Osmaev, în aşteptarea unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), la care avocaţii acestuia au făcut recurs. În decembrie 2012, procesul său a început la Odesa, conform mediafax. El a revenit, atunci, asupra declaraţiilor, afirmând că agenţi din cadrul serviciilor ucrainene de securitate l-au torturat.
Ilia Pianzin a fost condamnat marţi. 10 septembrie, la zece ani de închisoare de către un tribunal de la Moscova pentru implicare în proiectul unui atentat împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin.
Suspectul Ilia Pianzin, un cetăţean kazah, şi-a recunoscut vinovăţia, a precizat agenţia oficială Itar-Tass. Rusi