Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama: Soluția militară, posibilă dacă negocierile cu Siria eșuează

Publicat in Amos News, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Președintele american Barack Obama a amânat cererea sa către Congres privind autorizarea atacării Siriei, în favoarea unei soluții diplomatice, dar a avertizat că trupele americane vor fi pregătite să intervină în cazul în care negocierile eșuează.

Într-un discurs către poporul american, ținut miercuri, Obama a declarat că oferta Rusiei de convingere a președintelui sirian Bashar al-Assad să renunțe la armamentul său chimic a oferit posibilitatea evitării unei intervenții militare.

Obama s-a declarat sceptic cu privire la succesul acestui plan, adăugând că va păstra trupele americane gata de a interveni și le-a cerut americanilor să îi susțină amenințarea cu folosirea forței.

Discursul președintelui american a fost rostit la câteva ore după câteva ore de la anunțul Siriei că deține arme chimice și că este dispusă să renunțe la acestea și de la cererea Rusiei privind anularea amenințării americane privind demararea unei acțiuni militare.

Liderul american a afirmat: "Este prea devreme să știm dacă această propunere va avea succes. Orice acord trebuie încheiat cu verificarea respectării promisiunilor făcute de regimul Assad. Dar această inițiativă ar putea înlătura amenințarea armelor chimice fără folosirea forței".

"Am cerut, așadar, liderilor Congresului să amâne votul privind autorizarea folosirii forței câtă vreme urmăm această cale diplomatică. Îl voi trimite pe Secretarul de Stat John Kerry să aibă o întrevedere cu omolgul său rus joi, iar eu voi continua discuțiile cu președintele Putin", a mai declarat președintele Statelor Unite.

Președintele american Barack Obama a amânat cererea sa către Congres privind autorizarea atacării Siriei, în favoarea unei soluții diplomatice, dar a avertizat că trupele americane vor fi pregătite să intervină în cazul în care negocierile eșuează.

Într-un discurs către poporul amer

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Consider că propunerea preşedintelui interimar de a participa la o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este una bună. Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat pentru o discuţie echilibrată

News.ro acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, consideră că propunerea preşedintelui interimar, Ilie Bolojan, de a participa la o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este ”una bună”. ”Văd această locaţie ca un cadru neutru şi

Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 7 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Ministerul Apărării, despre posibila retragere a soldaţilor americani: Până la acest moment, România nu a primit nicio informare oficială în acest sens / Toate acordurile bilaterale sunt în vigoare / 1.700 de militari americani, în prezent în România

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării a transmis, marţi, că România nu a fost informată despre parterneul strategic SUA cu privire la o eventuală retragere a soldaţilor din ţara noastră şi precizeaă că toate acordurile bilaterale semnate – inclusiv cele care reglemen

Baschet masculin: CSO Voluntari, victorie cu Inter Bratislava şi se califică în finala ENBL

News.ro acum o ora
Echipa de baschet masculin CSO Voluntari a învins, marţi, în semifinalele Turneului Final Four al European North Basketball League (ENBL), formaţia Inter Bratislava, scor 107-103 (68-49), calificându-se în finala competiţiei. CSO Voluntari a jucat f

Casa Albă anunță că taxele vamale impuse Chinei de Donald Trump vor creşte de miercuri la 104%

Adevarul acum 30 minute
Noile taxe la importurile chineze în Statele Unite vor creşte miercuri la 104%, a anunţat marţi, 8 aprilie, Casa Albă, punând în aplicare o ameninţare a preşedintelui Donald Trump, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 2 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 5 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

Liderii Coaliției au depus în Parlament proiectul de modificare a PENSIILOR SPECIALE. Ciolacu: România nu poate pierde 230 mil. euro din PNRR

Gandul acum 3 ore
Liderii Coaliției de guvernare au depus, marți, în Parlament, proiectul de lege pentru modificarea pensiilor speciale, într-un gest menit să salveze tranșa de 230 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Inițiativa

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 8 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/15°
joi

1°/12°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/5°
vin.

-0°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

-0°/14°