Procurorii DNA arată, în actul de sesizare a instanţei, că în perioada decembrie 2010 - martie 2011, europarlamentarul a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale PE
Europarlamentarul Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită şi trafic de influenţă, după ce ar fi acceptat să primească 100.000 de euro pentru a depune amendamente în comisiile de specialitate ale PE, în sprijinul intereselor unor presupuse firme, informează Mediafax. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) arată, în actul de sesizare a instanţei, că în perioada decembrie 2010 - martie 2011, europarlamentarul Adrian Severin a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.
De asemenea, în schimbul banilor, Severin a acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la "Sunday Times". La cei 100.000 de euro se adăuga şi suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte care ar fi fost efectuate de Severin în Legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente.
"În contextul discuţiilor din perioada ianuarie - martie 2011, inculpatul Severin Adrian le-a pretins celor două persoane, potrivit înţelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-le să creadă că are influenţă asupra a doi deputaţi din Comisia Juridică, a Raportorului Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din Legislativul european, precum şi asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea