La finalul acestei săptămâni, Liga Naţională de handbal masculin va debuta sub un nou format. Pentru prima dată după sezonul regulat va avea loc sistemul play-off şi play-out, o noutate în handbalul românesc. Până la finalul sezonului regulat e multă pâine de mâncat, iar problemele încep deja să apară la echipa noastră de handbal. După ce au fost feriţi de accidentări în perioada de pregătire, handbaliştii de la Energia au început să cadă unul câte unul, îngreunând deja lucrurile. „De ce ne temeam cel mai mult, de asta ne-am lovit. Accidentările sunt inevitabile, trebuie să vedem cum ne putem recupera rapid pentru că debutul e chiar la finalul acestei săptămâni”, a declarat Liviu Andrieş. Tehnicianul Energiei are de ce să se plângă, patru handbalişti sunt indisponibili.
Au picat ca spicele
Oameni de bază în echipa lui Andrieş au abdicat din punct de vedere fizic tocmai la finalul perioadei de pregătire. „Din păcate avem probleme de lot, avem câţiva jucători accidentaţi care sunt incerţi pentru meciul de la Constanţa”, a comentat Liviu Andrieş. Lista cu jucătorii accidentaţi e stufoasă. „Laurenţiu Dinescu a suferit o ruptură musculară în talpă, a mers şi a făcut un control medical şi va fi nevoit să stea trei săptămâni. Paul Giotoiu acuză şi el o problemă la genunchi, o să facă un RMN. sper să nu fie o problemă gravă, el a acuzat unele dureri la genunchi după turneul de la Timişoara, a strâns din dinţi, a jucat şi în turneul de la Târgu-Jiu şi acum este incert. Şi Andrei Enache este indisponibil, el nu se antrenează cu restul echipei. Liberţ este şi el uşor accidentat, are o întindere la gamba piciorului drept, sper să fie în regulă până la meciul de la Constanţa”, a declarat Liviu Andrieş.
Se tem de arbitraj
Colac peste pupăză, Federaţia Română de Handbal a delegat pentru prima etapă a campionatului, cea în care Energia va juca la HCM Constan