Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea unui Festival mai frumos decât în vis...

Publicat in Bistriteanul, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Festivalul Usturoiului. A intrigat. A enervat. A stârnit curiozitate. A reușit performanța de a strânge împreună, într-un proiect simplu și curat, oameni de afaceri, politicieni, șefi de insituții, sute de voluntari și, cel mai important, mii de oameni care două zile s-au simțit bine și au trăit frumos, cu zâmbetul pe față.

Ideea Festivalului Usturoiului nu este chiar nouă, pentru că m-a chinuit câțiva ani în care îmi tot aminteam fascinată cum niște turiști au venit cu mașina plină de usturoi în Bistrița-Năsăud, de frica vampirilor din romanul Dracula al lui Bram Stoker. Acest mit trebuia exploatat odată turistic la el acasă și orice prejudecăți trebuiau înlăturate printr-un eveniment care să cucerească și să arate potențialul enorm al acestui brand turistic cu care ne-am pomenit pe cap și nu prea știam ce să facem cu el. Am aflat în timpul proiectului și de ce niciun om politic nu și-a asumat cu adevărat exploatarea acestui brand. Comentariile ”sfinților” de pe pământ (care nu respectă cu aceeași înverșunare măcar cele 10 Porunci), cărora răutatea le-o ia înaintea gândirii, sunt greu de combătut și e mai simplu să eviți discuțiile nefăcând nimic. E frica de a nu se pune rău cu ”sfinții” și de a nu deranja pe cineva pomenind de Dracula, asociat în mintea lor cu necuratul. Toți cei care au fost la Festivalul Usturoiului și-au dat seama că evenimentul nu a avut nimic păgân în el și au reușit să înțeleagă că usturoiul și cruciulițele de la gât au rolul de a îndepărta spiritele rele.

Prima ediție a Festivalul Usturoiului a fost puțin pripită și grăbită, proiectul fiind scris rapid, în iunie, de Felicia Szucs - managerul de proiecte al Asociației Turist în Bistrița-Năsăud, după ce o mare companie națională își anunțase interesul de a finanța proiecte locale și și-a arătat disponibilitatea de a susține ideea noastră. Finanțarea ce urma să suporte toate costuri

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 41 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Consolidarea seismică a clădirilor din Capitală, cea mai mare prioritate în București, potrivit ministrului Dezvoltării

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală.

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°