37 de elevi târgujieni, proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse, vor fi sprijiniţi să se bucure de începerea anului şcolar precum colegii lor mai înstăriţi. Peste 50 de milioane de lei vechi pun la bătaie edilii din Târgu-Jiu pentru a le cumpăra celor mici tot ce le e de trebuinţă pe băncile şcolii.
Şi în acest an, micuţii ai căror părinţi nu o duc prea bine cu banii, vor fi ajutaţi să înceapă şcoala aşa cum trebuie. Ei vor primi ghiozdane, caiete, acuarele sau blocuri de desen, toate pentru a avea rezultate bune la învăţătură. Reprezentanţii Direcţiei Publice de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu-Jiu au pregătit pachete cu rechizite pentru 37 de copii. „24 dintre ei sunt elevi ai claselor primare, iar pachetele vor conţine rechizite specifice cursurilor pe care le urmează cei mici. Valoarea unui pachet pentru elevii claselor 1-4 va fi de 130 de lei. Celor mai mari le vom oferi mape şi alte rechizite folosite la gimnaziu şi liceu. Aici, preţul unui ghiozdan complet echipat va fi de 160 de lei”, a precizat Teodora Ciobanu, directorul DPPS Târgu-Jiu.
Pachetele cu rechizite vor ajunge la copiii săraci miercuri, în a treia zi de şcoală. Edilii spun că nu le vor împărţi mai devreme, pentru ca toţi cei care figurează pe listă să ajungă acasă din vacanţa de vară. Valoarea totală a rechizitelor se ridică la suma de 52 de milioane de lei vechi.
37 de elevi târgujieni, proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse, vor fi sprijiniţi să se bucure de începerea anului şcolar precum colegii lor mai înstăriţi. Peste 50 de milioane de lei vechi pun la bătaie edilii din Târgu-Jiu pentru a le cumpăra celor mici tot ce le e de trebuinţă pe băncile şcolii.
Şi în acest an, micuţii ai căror părinţi nu o duc prea bine cu banii, vor fi ajutaţi să înceapă şcoala aşa cum trebuie. Ei vor primi ghiozdane, caiete, acuarele sau blocuri de