Asa cum am spus si in articolul anterior, orasul Falticeni constituie un imbold si pentru actuala generatie de elevi, care nu uita de predecesorii lor, mari oameni de cultura, literati, profesori, doctori si academicieni ce s-au scolit in mica dar importanta urbe moldoveneasca.
Asadar, luni 9 septembrie, a.c., intre orele 10.00 – 13.00, la sediul Penitenciarului Spital Târgu- Ocna, a fost organizat si finalizat cu succes examenul scolar sustinut de persoana privata de libertate C.I.V., aflata în custodia unitatii penitenciare spitalicesti din orasul de la poalele Magurii.
Examenul a constat în sustinerea probelor scrise la matematica si la limba si literatura romana, contând pentru încheierea situatiei scolare a clasei a XIII a la Colegiul “Vasile Lovinescu” din municipiul Falticeni (cursuri serale), acolo unde elevul a invatat înainte de încarcerare.
Dupa o perioada de intens studiu individual, întelegând importanta examenului ce trebuia sustinut, acesta a dovedit determinare, abordând cu maxima seriozitate subiectele la cele doua materii, ceea ce s-a soldat in final, cu obtinerea notelor de trecere la ambele obiecte.
Cadrele didactice care au facut parte din comisia de examinare a colegiului falticenean, au fost placut surprinsi de ambitia persoanei private de libertate de a sustine examenele în penitenciar, dupa corectarea lucrarilor declarându-se satisfacuti si de felul în care s-a desfasurat examenul.
“Multumim membrilor comisiei de evaluare care ne-au acordat tot sprijinul în realizarea evenimentului, pentru efortul depus de a fi prezenti în instututia noastra, sprijinind astfel strategia de reintegrare a persoanelor private de libertate în comunitate derulata la nivelul Administratiei Nationale a Penitenciarelor”, a declarat agent sef de penitenciare Gabriel Vraciu, purtatorul de cuvant al Penitenciarului Spital Targu-