Decizia se va lua în cadrul Consiliului de Coordonare al Federației Naționale Mine Energie.
Mai-marii Federației Naționale Mine Energie au de gând să se întâlnească, la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, pentru a hotărî dacă va fi organizat (sau nu), un Congres Extraordinar de alegeri în cadrul organizației sindicale. Prim-vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie, Ion Rușeț, a comentat pe marginea întâlnirii pe care sindicaliștii din zona Motru, Nelu Roșca, Adrian Marciuc și Nicolaea Bădiță, au avut-o, zilele trecute, cu managerul CEO, Laurențiu Ciurel. Liderul FNME spune că s-a demostrat încă o dată că există dezacorduri și nemulțumiri în federația sindicală. „La următoarea ședință a Colegiului Director vom stabili când va avea loc Cosiliul de Coordonare, în care se poate hotărî dacă e nevoie să organizăm un Congres Extraordinar la FNME. Cei trei lideri de sindicat nu au ieșit din FNME. Gestul lor a arătat că sunt în continuare dezacorduri în cadrul federației”, susține Ion Rușeț. Liderul de sindicat afirmă că un Congres Extraordinar, în cadrul FNME, se poate organiza la 30 de zile de când se dă o hotărâre în acest sens în Consiliul de Coordonare al federației sindicale.
Decizia se va lua în cadrul Consiliului de Coordonare al Federației Naționale Mine Energie.
Mai-marii Federației Naționale Mine Energie au de gând să se întâlnească, la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, pentru a hotărî dacă va fi organizat (sau nu), un Congres Extraordinar de alegeri în cadrul organizației sindicale. Prim-vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie, Ion Rușeț, a comentat pe marginea întâlnirii pe care sindicaliștii din zona Motru, Nelu Roșca, Adrian Marciuc și Nicolaea Bădiță, au avut-o, zilele trecute, cu managerul CEO, Laurențiu Ciurel. Liderul FNME spune că s-a demostrat încă o d