Nu e vorba de a salva doar Roşia Montană. Ceea ce se întâmplă în marile oraşe ale României nu ţine doar de ecologie sau conservarea patrimoniului. Miza este recuperarea, de către români şi pentru români, a prezentului dar, mai ales, a viitorului.

De la revoluţie încoace, am tot avut parte de generaţii „pierdute”. Pierdute fie de personaje funeste precum Ion Iliescu (nu-i singurul exemplu din istoria noastră), care acum se bucură, nu-i aşa, de admiraţia oricărui social-democrat onest din România, fie de lăcomia unor oameni pentru care profitul cu orice preţ a devenit singurul scop în viaţă. Consecinţele crizei economice sunt suportate tot de o generaţie „pierdută”, care se zbate să se educe pentru a realiza cât de greu este pentru un tânăr să-şi găseasă un loc de muncă.

Dar iată că puţin probabilul s-a produs! Generaţiile „pierdute”, indiferente la cloaca politică în care ne scăldăm de decenii, la hoţia de proporţii industriale şi la corupţia endemică, s-au mişcat în stradă. Şi au făcut-o cu atâta forţă, încât „liderii” s-au pierdut, întrecându-se în declaraţii contradictorii, care ne arată cât de mici sunt faţă de responsabilitatea pe care o au.

Dar greul abia acum începe. Toţi aceea care au acaparat România şi au stors-o ca pe o lămâie trebuie să simtă forţa voastră permanent. Odată începută, implicarea trebuie menţinută constant. Trebuie să conştientizeze că atunci când vor lua o decizie, s-ar putea ca voi să-i trageţi la răspundere, aşa cum nu se întâmpla până acum.

Şi asta pentru că România nu e a lor. A unor îmbuibaţi în costume scumpe, cu guşile şi burţile revărsate, care risipesc cu nonşalanţă banii publici ridicând apoi din umeri cu priviri tâmpe şi bolmojind tot felul de scuze, pentru a ajunge în preajma alegerilor, când manipulează o masă de oameni prea puţin educaţi pentru a înţelege ce se întâmplă. A unor parveniţi care îşi îndeasă