Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest fără vlagă în sprijinul câinilor străzii: 20 de persoane, 10 minute

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Legea de gestionare a câinilor fără stăpân a fost adoptată de Camera Deputaţilor, care este for decizional. Legea a trecut cu 266 voturi „pentru”, 23 voturi „împotrivă” şi 20 abţineri. În urma adoptării legii, câinii vor fi ţinuţi în adăposturile primăriilor timp de 14 zile iar dacă nimeni nu îi revendică, aceştia pot fi eutanasiaţi. Revendicarea câinilor este gratuită, iar reteritorializarea câinilor va fi exclusă, conform noii legi. La votul final au asistat de la balcoane şi câteva zeci de reprezentanţi ai ONG-urilor care sunt împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân.

La Braşov, ca şi în toată ţara, s-au declanşat proteste din partea iubitorilor de animale. Ieri, la ora 11:00 în faţa Primăriei, 20 de persoane s-au colorat simbolic cu roşu pe mâini şi au stat aşa preţ de 10 minute. Ei au vrut să arate dezaprobarea faţă de noua lege care ucide câinii maidanezi. „Noi suntem pentru sterilizare. Dacă acum 5 ani autorităţile se implicau în a steriliza câinii de pe străzi nu mai aveam această discuţie acum. Pentru că asta s-a întâmplat, s-au gândit să se spele pe mâini. Nu e eficientă soluţia aceasta. O să moară mulţi, mulţi câini iar mâine va fi strada plină din nou. Trebuie sterilizaţi toţi câinii şi aşa vă garantez că în 5 ani problema va fi rezolvată”, spune Lucian Radu, organizator al protestului. „Eu am acasă 6 câini şi un pisoi şi, din experienţa mea, pot să vă spun că problema aceasta poate fi rezolvată prin sterilizare. Eu am găsit animale aruncate la gunoi şi la colţ de bloc şi m-am chinuit să le găsesc stăpâni. Am dus câţiva câini şi la oameni mai săraci şi le-am dus periodic mâncare şi oamenilor, şi câinilor”, spune Cristina Damaschin, protestatară. Proteste împotriva eutanasierii maidanezilor au fost şi la Cluj şi Bucuresti. Protestatarii au susţinut că vor repeta această acţiune şi vor veni în număr şi mai mare pentru a arăta dezaprobarea fa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Bărbați păcăliți pe rețelele de socializare. Înșelătoria a adus zeci de mii de euro în buzunarele unui tânăr

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 29 de ani din Constanţa este cercetat de poliţişti după ce a pretins că este femeie pe reţele de socializare şi a convins nouă bărbaţi să îi trimită diferite sume de bani, prejudiciul în acest caz ridicându-se la 42.000 de euro. Reprezen

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 51 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 48 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 39 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°