Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia ar putea avea nevoie de alte două acorduri cu UE şi FMI

Publicat in Mediafax, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Grecia ar putea avea nevoie de alte două acorduri de finanţare externă de la creditorii internaţionali - UE, FMI şi BCE - având în vedere revenirea foarte lentă a economiei dintr-o criză prelungită, a declarat miercuri preşedintele băncii centrale a Belgiei, Luc Coene.

Întrebat dacă partenerii din zona euro pregătesc un al treilea pachet de finanţare externă pentru Grecia, Coene a afirmat că va fi nevoie de cel puţin încă un acord.

"Este clar că problema grecească nu a ajuns la final. Vom încerca să facem eforturi suplimentare - cu siguranţă încă un acord, poate chiar două - şi vom vedea cum evoluează situaţia", a afirmat oficialul belgian la postul de radio RTBL, preluat de Wall Street Journal.

Coene este membru în Consiliul Guvernator al Băncii Centrale Europene.

Şeful băncii naţionale a Belgiei a adăugat că situaţia economică a Greciei traversează o perioadă de ameliorare, însă foarte lentă, iar rezolvarea problemelor ţării ar putea dura "mult mai mult timp".

Totuşi, Coene consideră că problemele Greciei nu mai reprezintă un risc fundamental pentru zona euro.

Guvernele din zona euro vor fi nevoite cel mai probabil să acorde noi împrumuturi Greciei până la sfârşitul acestui an, pentru a acoperi deficitul de finanţare. Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, a admis în luna august că Grecia va avea nevoie de un al treilea acord de finanţare externă.

Grecia are în derulare acorduri cu UE şi FMI în valoare totală e 240 miliarde euro, încheiate în ultimii trei ani. Următoarea evaluare a acordului va avea loc în a doua parte a lunii septembrie. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul crainic de la Dinamo ar fi fost reținut. Acuzat că a agresat sexual un minor

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Nicu Grameni (58 de ani), fostul crainic al lui Dinamo, ar fi fost reținut pentru 24 de ore, pentru că ar fi agresat sexual un minor în vârstă de 16 ani.

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum o ora
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Adolescent de 16 ani, agresat sexual, în mod repetat, de un individ de 58 de ani. Totul s-a întâmplat la un bazin de înot din București

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti după ce ar fi agresat sexual, de mai multe ori, un băiat de 16 ani, la un bazin de înot din Sectorul 2 al Capitalei. ”La data de 19.09.2024, procurorii

ANPC a suspendat activitatea a 13 magazine din Bucureşti pentru vânzarea ilegală de tutun către minori / Au fost date amenzi de aproape 150.000 de lei

News.ro acum 56 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au suspendat pentru 30 de zile activitatea a 13 magazine din Bucureşti, pentru vânzarea ilegală de tutun către minori şi au dat amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei. Print

Șoferul care a murit în accidentul grav din Capitală era soțul femeii stropite cu benzină în Parlament / El era angajat SPP

HotNews acum 2 ore
Bărbatul care a murit joi dimineața după ce nu a acordat prioritate unui tramvai pe Șoseaua Progresul din București era soțul femeii care a fost stropită cu benzină de bărbatul care a dat foc, marți, unei încăperi din Palatul Parlamentului, scrie ob

Nuțu Cămătaru, „vizitat” de mascați! Polițiștii au găsit din nou animale exotice în curtea interlopului

Wall-Street.ro acum o ora
Poliţiştii ilfoveni au găsit pe domeniul pe care se află casa interlopului Nuţu Cămătaru, mai multe exemplare de animale şi păsări exotice a căror deţinere de către persoane fizice este interzisă, în urma unor percheziţii privind furtul unui cal de

Helmut Duckadam a fost dus de urgență la Spitalul Universitar și operat pe cord deschis

Libertatea acum 3 ore
Helmut Duckadam, în vârstă de 65 de ani, a ajuns joi, 19 septembrie, la Spitalul Universitar, unde are programată o operație pe cord deschis, informează Gazeta Sporturilor.

Soțul celei mai bogate femei din Rusia a fost reținut. Ce legătură are bărbatul cu atacul armat de lângă Kremlin

Ziare.com acum 52 minute
Soţul celei mai bogate femei din Rusia a fost arestat la data de 19 septembrie 2024 și este acuzat de crimă. Suspectul se numește Vladislav Bakalciuk, a anunțat agenția Reuters citată de Agerpres. Vladislav Bakalciuk, soţul celei mai bogate femei di

Suveranista Diana ȘOȘOACĂ în Parlamentul European: Dumnezeu nu e vaccinat. Încetaţi cu această dictatură!

Gandul acum 48 minute
Diana Șoșoacă a avut o nouă intervenție incendiară în Parlamentul European despre variola maimuței(Mpox), de data aceasta, și a măsurilor care trebuie luate, la nivel de Uniune, împotriva acestei boli. Suveranista a acuzat din nou U.E. că vrea să de

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/18°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

22°
joi

16°/22°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

25°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°