Garda Romană de la Apulum va participa în acest weekend la Festivalul antic de la Plovdiv, Bulgaria. Aceasta ste prima ieşire în afara graniţelor ţării a grupului de istorici și voluntari albaiulieni care dau viaţă Legiunii a XIII-a Gemina.
„Acestă participare confirmă o dată în plus succesul de care se bucură proiectul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, care a debutat anul trecut la sfârşitul lunii octombrie. Asta pentru că voluntarii care compun Garda Romană s-au făcut deja remarcaţi în România la festivalurile de reconstituire istorică la care au participat, cum au fost cele de la Porolissum Fest(Moigrad/ Sălaj), Dac Fest (Costeşti/ Hundedoara), Călugăreni (Harghita) sau Zalău (Sălaj). De asemenea, să nu uităm de numerosul public care a asistat în fiecare zi de vineri, din lunile iulie şi august, la spectacolul oferit de romani şi daci în faţa Porţii a IV-a din Cetatea Alba Carolina”, au transmis reprezentanții Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.
Toate acţiunile Legiunii a XIII-a Gemina au ca scop promovarea şi punerea în valoare din punct de vedere turistic a obiectivelor arheologice romane care se găsesc la Alba Iulia, oraş care se întinde peste anticul Apulum. În această serie se înscrie şi participarea Legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum la festivalul de la Plovdiv, unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa, care deţine un impresionant patrimoniu trac, grecesc şi roman.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=232701
Garda Romană de la Apulum va participa în acest weekend la Festivalul antic de la Plovdiv, Bulgaria. Aceasta ste prima ieşire în afara graniţelor ţării a grupului de istorici și voluntari albaiulieni care dau viaţă Legiunii a XIII-a Gemina.
„Acestă participare confirmă o dată în plus succesul de care se bucură proiectul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, care a debutat anul trecut la sfârşitul luni