Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cârciumile care stricau în anii '40 viaţa muncitorilor de la uzina care prelucra minereul de la Roşia Montană

Publicat in Historia, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Plângerea conducerii Uzinei de prelucrare a minereului de la Roşia Montană apare într-un document din 1946, deţinut de Arhivele Naţionale Alba şi este adresată Prefecturii. În sesizare se spune răspicat că munca „tovarăşilor muncitori“ este încurcată de două cârciumi aflată peste drum de poarta întreprinderii industriale.

Prezentăm mai jos conţinutul plângereii, adresate Prefectului de Alba, în 1946, la începuturile regimului comunist. „În cele ce urmează avem onoarea a supune soluţionării Dvs. Următoarea situaţiune de fapt a Uzinelor statului de la Gura Roşiei: Cârciuma: sursă de obstacole care îngreuiază viaţa muncitorilor La această uzină noi preparăm pe cale mecanică minereul extras din minele ns. din Roşia Montană, din care scoatem metale nobile aur şi argint pe care le predăm Băncii Naţională. Având în vedere importanţa industrială a Uzinelor ns. şi mai ales gradul de seriozitate şi corectitudine care trebue să domnească în cuprinsul acestei unităţi industriale pentru a se asigura aceste caracteristici care sunt legate de ealizarea şi chiar mărirea producţiei industrilale sunem nevoiţi să cerem unele măsuri cu caracter administrativ. Într-adevăr dacă dispoziţiile legale ale administraţiei statornicesc că în apropierea industriilor importante /în rază de circa100 de metri de la punctele de eşire şi intrare/nu se admit existenţa cârciumelor atunci de sigur că în cazul uzinelor de preparare a aurului care ştim cât se poate să ispitească pe cei slabi, această dispoziţiune trebue aplicată şi cu mai mare stricteţă. Amintim că de la poarta principală a uzinei ns. unde este şi sala de apel a amuncitorilor în care se face şi plata lor lunară, şi până la prima cârciumă sunt cca.15 m, iar până la a doua sub 100 de m. Vă puteţi închipui domnule Prefect, ce influenţă negativă poate să aibă o cârciumă aflată peste drum de poarta principală a unei uzine aurifere. Aceast

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 48 minute
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 3 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum o ora
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

Vremea

București
acum

29°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

20°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

28°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°