Echipa de futsal Progresul Focşani a câştigat, 6-2 (2-2) partida susţinută pe teren propriu împotriva formaţiei Sportis Tîrgovişte, joc care a contat pentru etapa a doua a Ligii I, iar gruparea de pe Milcov are punctaj maxim după primele două runde. Golurile Progresului au fost marcate de Daniel Burcăcel (3), Liviu Dumitriu, Sorin Popa şi Florin Stanciu. În afara marcatorilor, Progresul i-a mai avut în teren pe durata partidei pe Sergiu Sava, Elvis Ilaş, Marian Ungureanu, Cristian Bîra şi Georgel Sandu. „Am făcut un joc foarte bun, mai ales în actul secund când i-am surprins pe adversari cu scheme de futsal exersate mult la antrenament. Ne aşteaptă o deplasare grea, la Deva, unde se regăsesc cinci din componenţii Naţionalei de futsal“, a spus directorul tehnic al Progresului, Petrache Gurguiatu.
Campionatul se întrerupe până pe 29 septembrie, pentru a permite naţionalei României de a susţine meciul de baraj (tur-retur) cu Serbia, pentru calificarea la turneul final al Campionatului European de futsal din Belgia 2014. Prima manşă va avea loc la Călăraşi, pe 17 septembrie, iar a doua în deplasare, în Serbia.
Rezultatele etapei a doua: Spicom Sfântu Gheorghe - City’us Târgu Mureş 1-3, Clujana Cluj-Napoca - Smart Ionescu Bucureşti 3-0 (neprezentare), CSMS Iaşi - AutoBergamo Fiat Deva 3-7, United Galaţi - Dunărea Călăraşi 9-3. Aseară s-a disputat partida KSE Târgu Secuiesc - Futsal Klub Odorheiu Secuiesc.
Etapa a treia (29 septembrie): Auto Bergamo Deva – Progresul Focşani, KSE Tg. Secuiesc – United Galaţi, Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - Spicom Sfântu Gheorghe, CS City’us Târgu Mureş - CFF Clujana Cluj-Napoca, ACS Smart Ionescu Bucureşti - CSMS Iaşi, Sportis Târgovişte - Dunărea Călăraşi.
Echipa de futsal Progresul Focşani a câştigat, 6-2 (2-2) partida susţinută pe teren propriu împotriva for