Avocata Monicăi Gabor în procesele cu Irinel Columbeanu nu şi-a primit nici acum onorariul. Suma e fabuloasă: peste 48.000 de euro, la care se adaugă cheltuieli de 11.000 de euro.
Ca să-şi recupereze banii, avocata Tripona Murgu a executat-o silit pe clienta ei, însă Monica Gabor nu are nici un bun pe numele ei, iar în conturi s-au găsit doar 4.500 de lei, scrie click.ro.
Monica Gabor nu i-a plătit nici în ziua de azi onorariul de 48.000 de euro, plus dobânzi şi penalităţi. La această sumă uriaşă, se mai adaugă încă 11.000 de euro, bani pe care avocata i-a cheltuit pe transport şi cazare, ea făcând naveta Bucureşti-Timişoara, oraş în care locuieşte.
Pentru că Monica Gabor nu a dat semne că ar intenţiona să-i plătească banii după ce au întrerupt colaborarea, femeia şi-a căutat dreptatea în instanţă, unde a avut câştig de cauză. „N-au avut ce să execute. Am încercat să iau legătura cu ea, dar nu îmi mai răspunde la telefon. Am vorbit cu sora ei, cu Ramona, înainte să plece în Dubai, dar mi-a spus că ea nu se poate băga", a declarat avocata Tripona Murgu.