Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii vor direcţionarea fondurilor publice de sănătate atât către stat, cât şi către privat

Publicat in Bursa, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Rezultatele celui mai recent sondaj de opinie GFK, realizat la cererea MedLife, arată că în ultimele 12 luni rata de penetrare a utilizării serviciilor medicale private în oraşele mari din ţară, a ajuns să fie egală cu cea a serviciilor de stat.

"Unul din motivele principale care explică această tendinţă este satisfacţia faţă de serviciile de sănătate private, aceasta fiind semnificativ mai ridicată decât satisfacţia faţă de serviciile de sănătate de stat", se artaă într-un comunicat de presă.

În acest context, majoritatea populaţiei oraşelor mari (76%) şi-a exprimat dorinţa ca fondurile publice de sănătate, cât şi cele dedicate programelor naţionale de sănătate specifice, să aibă o distribuţie mixtă, astfel încât să fie direcţionate atât către unităţile de stat, cât şi către cele private. Procentul este şi mai mare în cazul celor care au beneficiat deja de servicii de sănatate privată (80%).

De altfel, doar 58% dintre locuitorii oraşelor mari din România ştiu că o parte din serviciile clinicilor/ spitalelor private sunt finanţate din fondul asigurărilor de sănătate, fiind accesibile plătitorilor de contribuţii către C.N.A.S. Acelaşi studiu arată faptul că utilizatorii de servicii de sănătate private sunt semnificativ mai informaţi despre aceste reglementări decât utilizatorii de servicii de stat. Iar cunoscătorii acestor reglementări doresc în mai mare măsură ca distribuţia fondurilor CNAS să fie directionată atât către unităţile de stat cât şi către cele private (80%).

Studiu mai relevă faptul că un procent covârşitor al populaţiei şi-ar dori să existe o transparenţă mai mare privind modul de alocare a fondurilor de sănătate, iar 99% din populaţie doreşte ca întreaga legislaţie în domeniul medical să fie previzibilă şi stabilă, doar 1% declarând că nu ştiu sau le este indiferent acest aspect. Tot în acest context, populaţia chestionată a s

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 39 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 20 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°