Într-un supermarket din Focşani, zilele trecute, în faţa mea era un muncitor care, din câte mi-am dat seama, era angajat la firma ce face lucrări la reţeaua de termoficare a oraşului. Bărbatul, care-şi cumpărase câte ceva de-ale gurii, este întrebat de tânărul de la casa de marcat: „Mai aveţi mult de săpat sau ne prinde iarna cu găurile astea?” , la care muncitorul, cu o voce plictisită, răspunde: „Nu ştiu, şefii ştiu. Noi nici nu suntem d-aici. Dar e mult de muncă...”. Casierul zice oftând: „Păi, ce naiba, timpul trece, leafa merge”, iar muncitorul răspunde: „Da, normal! Nu aşa ne-am obişnuit?”, în timp ce-şi băga pâinea şi crenvurştii într-o pungă.

Într-un supermarket din Focşani, zilele trecute, în faţa mea era un muncitor care, din câte mi-am dat seama, era angajat la firma ce face lucrări la reţeaua de termoficare a oraşului. Bărbatul, care-şi cumpărase câte ceva de-ale gurii, este întrebat de tânărul de la casa de marcat: „Mai aveţi mult de săpat sau ne prinde iarna cu găurile astea?” , la care muncitorul, cu o voce plictisită, răspunde: „Nu ştiu, şefii ştiu. Noi nici nu suntem d-aici. Dar e mult de muncă...”. Casierul zice oftând: „Păi, ce naiba, timpul trece, leafa merge”, iar muncitorul răspunde: „Da, normal! Nu aşa ne-am obişnuit?”, în timp ce-şi băga pâinea şi crenvurştii într-o pungă.