Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul executiv al Finanţelor Publice Ilfov, acuzat de luare de mită, a fost arestat

Publicat in Jurnalul, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Directorul executiv al Finanţelor Publice Ilfov, Claudiu Ristea, care este acuzat că a primit mită 30.000 de lei, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, printr-o decizie luată miercuri de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.

Hotărârea instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Claudiu Ristea a fost reţinut, miercuri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind acuzat că a primit 30.000 de lei de la administratorul unei firme, pentru a aviza deblocarea contului societăţii, luarea de mită fiind intermediată de doi inspectori din subordinea acestuia.

În acest dosar, procurorii anticorupţie îi cercetează pe Claudiu Ristea, pentru luare de mită, şi pe Constantin Augustin Murgoci şi Alexandru Bogdan Filip, inspectori la AJFP Ilfov, pentru complicitate la luare de mită.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în 5 septembrie, Ristea a acceptat promisiunea administratorului unei societăţi comercială (denunţător în cauză) de a primi o sumă între 20.000 şi 30.000 de lei, pentru ca în schimb să semneze documentele necesare la deblocarea conturilor firmei.

"Promisiunea i-a fost transmisă lui Ristea Claudiu prin intermediul învinuiţilor Murgoci Augustin Constantin şi Filip Alexandru Bogdan, inspectori, care i-au transmis persoanei denunţătoare acordul directorului, precum şi faptul că acesta, în schimbul promisiunii făcute, a semnat documentul necesar la unitatea bancară pentru deblocarea contului societății, urmând ca ulterior, denunţătoarea să retragă suma destinată directorului AJFP Ilfov şi să o remită prin intermediul celor doi inspectori", s-a arătat într-un comunicat de presă al DNA.

Alexandru Bogdan Filip şi Augustin Constantin Murgoci au primit, marţi, de la administratorul firmei 30.000 de lei, conform înţelegerii anterioa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și doi au fost răniți, în Congo. Avertismentul MAE

Ziare.com acum 24 minute
Ministerul de Externe a anunțat duminică, 16 iunie, că un cetățean român a murit şi doi au fost răniţi în Congo, fiind rănită încă o persoană, cetăţean al unui alt stat. Incidentul are loc în contextul degradării situaţiei de securitate din această

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 2 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum o ora
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Români BLOCAȚI de 10 ore pe aeroportul din Antalya. 170 de persoane așteaptă să plece: „Nu știm ce urmează să se întâmple cu noi”

Gandul acum 21 minute
170 de români se află într-o situație dificilă pe aeroportul din Antalya, Turcia, după ce au fost debarcați din avion în urma unei așteptări prelungite. Incidentul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-a prelungit până duminică dimineață,

O femeie din SUA a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cine a fost, de fapt, ucigașul

Ziare.com acum o ora
O femeie din Missouri, SUA, care a fost închisă mai mult de 40 de ani pentru crimă, a fost declarată nevinovată după ce un judecător a găsit dovezi clare că ea nu este vinovată de crima respectivă, relatează The Guardian. Sandra „Sandy” Hemme, în vâ

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 11 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 3 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum 4 ore
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°