Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO A zecea zi de proteste faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană: concert de muzică clasică pe Bulevardul Regina Elisabeta

Publicat in Adevarul, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Câteva sute de persoane au ieşit din nou, marţi, pentru cea de-a zecea zi consecutiv, în Piaţa Universităţii, pentru a protesta faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. Cum s-a întâmplat şi luni, protestatarii au stat pe Bulevardul Regina Elisabeta, în faţa Universităţii, seara culminând cu un miniconcert de muzică clasică.

În ciuda declaraţiilor liderilor politici de la începutul săptămânii, care au anunţat că vor respinge proiectul în Parlament, protestatarii care au ieşit în Piaţa Universităţii în fiecare seară, încă de duminică, 1 septembrie, spun că nu vor renunţa la manifestaţii până când nu li se vor îndeplini revendicările.

După ce ministrul Radu Stroe a declarat că manifestanţii au fost lăsaţi să protesteze pentru că aceştia au fost „ultra-civilizaţi”, potrivit protestatarilor prezenţi marţi în stradă, lucrurile s-au mai schimbat în privinţa jandarmilor, care au început să fie mai restrictivi. „Jandarmeria a început să joace murdar. Au început să agreseze manifestanţii. De o oră ne somează să părăsim carosabilul", scria, pe Facebook, activistul Mihai Bumbeş, prezent la protest.

La ora 23.30, câteva sute de protestatari se aflau pe bulevardul Elisabeta când au eliberat parţial strada pentru a permite troleibuzelor să treacă. Manifestanţii ascultau un concert al cvartetului numit „Salvaţi Roşia Montană”.

Luni, bucureştenii au ieşit pentru cea de-a noua zi în Piaţa Universităţii pentru a protesta faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. Manifestaţia a avut loc după ce, duminică, peste 10.000 de oameni au participat la un marş de amploare prin zonele centrale şi semicentrale din Capitală.

Potrivit organizatorilor, marşul de duminică se va repeta pe 15 septembrie în Bucureşti, atunci când sunt aşteptaţi atât Eugen David, preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior, principalul opozant al proi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°