Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOU RECORD ISTORIC: Contul curent rămâne pe excedent la 7 luni, în ciuda unui deficit de 200 mil. euro în iulie

Publicat in Capital, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Contul curent al balanţei de plăţi a reuşit să mai consemneze un record istoric, rămânând pe excedent după primele şapte luni, de 489 milioane euro, în ciuda faptului că în luna iulie s-a înregistrat un deficit de 206 milioane euro, arată datele BNR. Subţierea excedentului s-a produs în principal pe fondul degradării poziţiei de Venituri, care măsoară repatrierile de dividende ale companiilor străine şi plăţile efectuate de Ministerul Finanţelor.

Interesant este că schimburile internaţionale nete de servicii şi-au sporit excedentul în luna iulie, ajungând la 1,478 miliarde euro după primele şapte luni, în vreme ce schimburile de bunuri şi-au accentuat deficitul la 1,835 miliarde euro. Cumulat, schimburile nete de bunuri şi servicii aproape că şi-au menţinut deficitul la un nivel modest, la 357 milioane euro după primele şapte luni, faţă de 315 milioane euro la finele lunii iunie.

Merită consemnat faptul că exporturile şi-au sporit ritmul anual de creştere pe primele şapte luni, la 7,7%, până la 28,2 miliarde euro, în vreme ce importurile au scăzut cu 0,7%, la 30 miliarde euro.

Ceea ce a muşcat în principal din excedentul înregistrat pe primele şase luni a fost degradarea poziţiei de Venituri, pentru care deficitul s-a accetuat în iulie cu 400 milioane euro, până la 1,3 miliarde euro. Poziţia de Venituri măsoară fluxurile companiilor, în privinţa dobânzilor şi dividendelor de plătit, precum şi unele plăţi de dobânzi ale Ministerului de Finanţe.

În ceea ce priveşte poziţia de Transferuri curente, care înglobează fluxurile de bani ale lucrătorilor din străinătate şi absorbţia netă de fonduri europene, aceasta s-a îmbunătăţit în luna iulie, cu circa 230 milioane euro, până la un excedent de 2,146 miliarde euro.

Necesarul României de finanţare externă este în scădere impresionantă în acest an, întrucât, pe lângă excedentul de 489 milioan

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 17 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 32 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 32 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 53 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 52 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°